Activitatea de observare/fotografiere a faunei este un hobby deosebit de ofertant pentru oameni de toate vârstele, indiferent de loc, pregătire, profesie actuală sau situație materială. De aceea, mi-am propus ca în acest an să vă fac cunoscuți oameni implicați în această frumoasă pasiune. Am în plan să scot la lumină nume românești mai puțin cunoscute ale mișcării naturalistice din România. Voi avea, aici pe blog, un foileton de 12 episoade – 12 interviuri, cu frecvență lunară. Aceste interviuri vor fi publicate în regim mixt (text – foto – video sau chiar și alte formate, după caz). Acest proiect este realizat „in memoriam„, un mic omagiu pentru munca asiduă a regretatului Ovidiu Neculai Bufnilă, responsabil comunicare la Societatea Ornitologică Română, căruia sunt sigur că i-ar fi plăcut nespus să citească aceste interviuri ce îmbină cele două lucruri care îl „activau” la orice oră din zi și din noapte – comunicarea și păsările.

[Silvie de tufiș (Sylvia undata), fotografiată de Gabriel Plăiașu în Andaluzia, Spania]

Seria de interviuri va fi intitulată sugestiv „Interviuri în sălbăticie„. Sper să vă placă și să îmi fie iertate stângăciile de început. Prima ediție este un dublu interviu (pentru ianuarie și februarie) pe care am promis că îl iau celor doi mari câștigători – la egalitate – ai unui concurs de fotografie pentru amatori, desfășurat pe întreg parcursul calendaristic al anului 2019, în care concurenții trebuiau să fotografieze cât mai multe păsări din Palearcticul de Vest (click aici să vedeți arealul Western Palearctic). Ambii au reușit o performanță incredibilă – 388 de specii fotografiate în anul calendaristic 2019! Și acum, interviul!

–––––––––––––-
Stăm de vorbă (la dublu) cu cei doi câștigători ai concursului “Foto Big Year” desfășurat pe grupul Fauna României – Conservare prin Educație. Cătălin Șuba și Gabriel Plăiașu, ambii prahoveni, ambii de curând în breasla birdwatchingului, respectiv în fotografia de wildlife.

1. De când sunteți atras de fotografia de păsări și de ce?

Cătălin Șuba:
M-am apucat mai serios de fotografiat păsări prin vacanțe, prin 2015, și am început să exagerez prin 2018. Am început inițial pentru a atrage copiii pe parcursul vacanțelor spre natură și am ajuns să fiu eu atras mai mult ca ei…

[Cătălin Șuba (în mijloc), undeva în sudul Spaniei, flancat de alți doi mari iubitori de păsări, Cătălin Fuciu și Andrei Cotoară]

Gabriel Plăiașu:
Fotografierea păsărilor a fost ceva ce mi-am dorit să pot face de când am avut primul aparat foto, pentru că paleta variată de culori și magia zborului păsărilor m-au impresionat de mic.

[Gabriel Plăiașu manevrând un „tun” de 600mm, care l-a ajutat nu doar la fotografii, ci păstrarea condiției fizice în 2019]

2. Cum v-ați apropiat de lumea păsărilor? Din școală sau… autodidact?

Cătălin:
Tot vacanțele sunt de vină. Am evitat cu cerbicie marile orașe sau civilizațiile actuale. Asta ne-a dus prin locuri izolate, cu multă natură și mult… viu. Viul acesta l-am descoperit cam târziu, adică abia acum 3-4 ani.
Gabriel:
Nu am studii de specialitate, deci presupun că mă încadrez la autodidact. Nici acum nu consider că am cunoștințe multe în acest domeniu, dar pe zi ce trece mai învăț câte ceva și asta mă bucură.

3. Care a fost prima pasare care v-a fascinat cu adevărat? Si povestea ei, desigur…

Cătălin:
Nu m-a fascinat niciuna până acum. Sunt abia la început.
Gabriel:
Prima pasăre care m-a fascinat a fost condorul din Copiii Căpitanului Grant și sper ca într-o bună zi să traversez Patagonia și Anzii Cordilieri și să am ocazia să mă bucur de o întâlnire cu ea.

[Acvilă de câmp (Aquila heliaca) fotografiată de Cătălin Șuba în Câmpia de Vest]

4. Cum ați privit inițial concursul BigYear?

Cătălin:
L-am privit inițial la fel cum îl privesc și acum: o joacă de oameni mari. O scuză să ieși din casă.
Gabriel:
Am văzut filmul THE BIG YEAR pe care l-ai recomandat în anunțul concursului și a fost ceva ce credeam că mi se va potrivi ca o mănușă : credeam că am și tehnica necesară și timpul liber necesar pentru a participa cu succes la o astfel de provocare și am vrut să dau un scop tuturor ieșirilor în natură pe care le făceam, pentru a o apropia și pe fetița mea de 2 ani jumătate la acel moment cât mai mult de natură, de aerul liber. Nu aveam cunoștințe multe despre păsări, despre habitatele și comportamentul lor, dar credeam că le pot compensa și pot învăța pe parcurs, lucru care s-a și întâmplat, dar un pic mai greu decât îmi imaginam.

[Acvilă de munte (Aquila chrysaetos) fotografiată de Gabriel Plăiașu în Spania]

5. Cum ați abordat acest concurs?

Cătălin:
L-am abordat cu foarte multă inconștiență. Faptul că avea „Year” în denumire ar fi trebuit să mă pună în gardă… a fost foarte lung acest concurs! Abia prin aprilie am înțeles ce presupune.
Gabriel:
Nu ascund că mi-am dorit de la început să câștig concursul, dar cel mai mult mi-am dorit să pot prezenta fotografii cât mai frumoase, din care și cei de pe grup, care priveau păsările, să aibă ce învăța. Am încercat pe cât posibil să surprind păsările în ipostaze frumoase, să fotografiez speciile în pereche, atât masculul cât și femela, pentru că multe specii prezintă dimorfism sexual, adică au colorit și caractere diferite în funcție de sex.

[Pietrar de Cipru (Oenanthe cypriaca) fotografiat de Cătălin Șuba în Cipru]

6. Cum ați simțit „concurența” în timpul anului, de-a lungul trecerii lunilor și acumulării numărului de specii?

Cătălin:
La început nu m-am gândit să câștig. Eram mulțumit că participam. Apoi am văzut că sunt pe acolo, printre primii, iar asta mi-a dat și liniște și încredere. Scopul meu principal a fost să învăț cât mai multe specii din România pe parcursul anului. Am terminat cu aproape 280 specii văzute în România, în condițiile în care aveam 140-150 văzute în anii anteriori.
Gabriel:
Primele luni au fost infernale, pentru că am eu avut foarte puțin timp pentru ieșiri până la mijlocul lui februarie. Cătălin era deja pe la 100 și avea numai specii rare pentru Palearcticul de vest, specii pozate în Belize și Sri Lanka unde și-a început el anul.
Apoi, prin martie am realizat totuși că regulamentul avea această regulă diferită față de concursul din film, regula care permitea observarea păsărilor din Palearcticul de vest oriunde pe glob, regulă pe care Cătălin o exploatase la maxim. Eu m-am ambiționat și mai mult să încerc să recuperez acel handicap, dar fotografiind doar în Palearcticul de Vest, fără a depăși limitele teritoriale ale acestei ecoregiuni.
Evident că pe măsură ce numărul de specii fotografiate creștea, creștea și dificultatea de a găsi noi specii. Când am ajuns la 100 m-am bucurat, când am ajuns la 200 încă eram mult în urma lui, dar eram convins că am atins o bornă mare, iar când am ajuns la 300 chiar m-am întrebat oare cât mai pot crește. Concurența, pot spune fără să greșesc, a fost un element cheie în atingerea acestui rezultat pentru amândoi, pentru că ne-am motivat unul pe altul, ne-am forțat unul pe altul să ieșim, să căutăm, să găsim păsările. Pe final concurența a fost chiar acerbă, probabil nefiind nici măcar o singură persoană care să creadă că putem termina la egalitate – 388.

[Chiră polară (Sterna paradisea) fotografiată de Gabriel Plăiașu în Islanda]

6. Povestiți-ne o situație periculoasă în care ați fost pe parcursul acestui concurs.

Cătălin:
Am vrut să ajung la Techirghiol pentru o tură de-o zi, prin aprilie. Trebuia să iau pe cineva din București. Nu am mai ajuns pentru că am luat mai întâi un cal pe DN1, noaptea, cu viteză… considerabilă. Am fost cam prea aproape de a fi… descalificat.
Gabriel:
Cea mai apropiată experiență de noțiunea de pericol ar fi cred un fel de alergie pe care am făcut-o în septembrie în Sicilia, la înțepăturile de țânțari. Am avut peste 250 de înțepături pe mâini și picioare și mi s-au umflat, am avut practic o zi în care efectiv am stat în hamac toată ziua și nu mă gândeam decât că, dacă e ceva mai grav, ratez și turele din Spania din octombrie. Spre norocul meu, nu a fost ceva grav, dar încă mai am și acum semne de la unele înțepături.

7. Finalul concursului a fost apoteotic, ați ieșit la egalitate – locurile 1 și 2. Acum, că adrenalina s-a dus, haideți să fim sinceri: fost o bătălie pe viață și pe moarte sau nu?

Cătălin:
Pentru mine nu a fost nici măcar o bătălie. Nu cred că pot fi acuzat de lovituri! Eu am ieșit cu prietenii pe care mi-am făcut pe parcursul acestui concurs și cu familia, în câteva vacanțe, la păsări. Atât.
Gabriel:
Chiar pe viață și pe moarte nu a fost, dar a fost o bătălie grea. Am pornit cu un handicap mărișor, cum am spus și mai sus, m-am ambiționat să fotografiez doar în Palearcticul de Vest și nici Cătălin nu stătea locului deloc, iar spre final, presiunea zilelor care treceau fără a găsi specii noi a fost mare. Am renunțat la Crăciun și am plecat în Israel pentru 9 zile la sfârșitul lunii decembrie pentru că era singura șansă să mai recuperez o diferență de 17 specii care era atunci între noi.
BigYear2019 pentru mine a însemnat 388 de specii de păsări găsite și fotografiate în peste 200 de zile cu ieșiri în teren, prin 16 țări – România, Bulgaria, Grecia, Cipru, Italia, Spania, Israel, Ungaria, Austria, Germania, Danemarca, Insulele Feroe, Islanda, Luxemburg, Norvegia și Suedia – 20 de zboruri cu avionul, kilometri fără număr. A fost, cred, o luptă cu sacrificii, cu momente frumoase, cu o răsplată imensă la final.

[Corb de mare cafeniu (Sula leucogaster) fotografiat de Cătălin Șuba în arhipelagul Belize]

8. Care a fost cel mai frumos moment al concursului?

Cătălin: Sfârșitul concursului.
Gabriel:
Pentru mine, momentele cele mai frumoase au fost la mijlocul anului, când am plecat cu mașina într-o tură foto care avea ca destinație finală Islanda. 35 de zile am căutat păsări și locuri frumoase prin 9 tări, am traversat Atlanticul spre Islanda via insulele Feroe cu feribotul și am parcurs în total peste 12000 de km doar la această ieșire, adunând cele mai frumoase amintiri de vacanță alături de Camelia și fetița noastră, Iris. Am ales să plecăm cu mașina pentru că am dorit să mergem cu cortul și aveam foarte mult echipament la noi, care altfel ar fi fost complicat de transportat cu avionul : cort, saci de dormit, saltele gonflabile, multă îmbrăcăminte să fim pregătiți pentru orice situații, ustensile de gătit și o parte din provizii și un în ultimul rând echipament foto care să mă ajute să acopăr cât mai multe situații. Cel mai frumos moment a fost găsirea falezelor din nordul Islandei pe care cuibăresc alcele. Pe un vânt teribil, după câteva sute de kilometri parcurși de-a lungul coastei, ajunși la capătul unor promontorii unde nu era nici semnal gsm, nici țipenie de om, am găsit alce atlantice ( Alca torda ), alce nordice ( Uria aalge ) și alce polare ( Uria lomvia ). Chiar am zis ‘WOW!’ din toată ființa mea când am găsit o alcă atlantică poziționată foarte frumos pe marginea falezei, cu spuma valurilor care se spărgeau dedesub în fundal. În timp ce îi făceam fotografiile, a deschis ciocul și galbenul intens pe care îl are această pasăre în gură m-a lăsat efectiv fără reacție – am uitat să mai apăs declanșatorul câteva minute bune, tot uitându-mă la ea și vorbind cu ea. A fost ziua când m-am considerat triplu medaliat cu alcă.

[Alcă atlantică (Alca torda) fotografiată de Gabriel Plăiașu în Islanda]

9. Câte specii văzute aveti în acest moment (din Western Palearctic)?

Cătălin:
Depinde cum facem calculul… văzute în WP sau nu.
Gabriel:
390, am adăugat pe lista ciuvica (Glaucidium passerinum) – o pasăre pentru care am urcat anul trecut de 4 ori în Păltiniș, fără succes – respectiv ciuful de câmp (Asio flammeus).

[Ciuvică (Glaucidium passerinum) fotografiată de Cătălin Șuba în munții Bucegi]

10. Care e urmatoarea specie pe lista și ce planuri aveți pentru 2020?

Cătălin:
Următoarea specie este cea pe care mi-o dă providența. Planuri… să fiu sănătos, să ies mai mult cu familia și cu prietenii la păsări și nu numai, să mă bucur!
Gabriel:
În martie în familia noastră va mai veni o fetiță, Emma, așa că pentru prima parte a lui 2020 am planuri ceva mai modeste pe partea naturalistică. Vreau totuși să trec cât mai repede de borna 400 pe lista de Western Palearctic și să ne bucurăm de cât mai multe momente frumoase în natură cu cele două fetițe. Sper ca din toamnă să putem relua deplasările chiar și pe distanțe mai lungi și perioade de timp mai îndelungate. Toamna la Mediterană e frumoasă.

[Pițigoi moțat (Lophophanes cristatus) fotografiat de Gabriel Plăiașu în Spania]

11. Este Romania un paradis pentru pasari?

Cătălin:
Trebuie să le întrebăm pe ele.
Gabriel:
Concursul m-a adus în situația de a verifica ce specii de păsări au fost observate de-a lungul timpului în România, dar și în alte țări și am avut surprize mari, să constat că Ungaria, despre care noi știm că este doar o câmpie, o pustă, are un număr mai mare de specii semnalate decât România. Nu mai vorbesc de Spania sau Israel.
Totuși, cred ca România este un mic paradis pentru păsări (avem Delta Dunării și nu numai, toată lunca extinsă a fluviului oferă multe locuri bune de birdwatching) și acest lucru ar fi mai bine pus în evidență dacă ar fi mult mai mulți oameni implicați în observarea lor, dacă parcurile naturale ar fi valorificate la adevăratul lor potențial turistic, dacă s-ar urmări un interes un pic mai general, al naturii, deasupra intereselor mai mărunte ale fiecăruia dintre noi.

[Potârniche de stâncă africană (Alectoris barbara) fotografiată de Cătălin Șuba în Spania]

12. Poate fi observarea păsărilor o activitate de familie? Exemplificați din propria experiență, vă rog!

Cătălin:
Noi încercăm prin toate mijloacele să fie. Am trei copii, doi la vârsta la care se pot apropia de această latură. Am fost în taberele SOR, avem hrănitori în curte, repetăm păsările fotografiate, le printăm, le învățăm numele, ținem liste, facem vacanțe cât mai „sălbatice”, când devine plictisitor mituim… etc.
Gabriel:
Categoric DA. Eu am fost însoțit în marea majoritate a turelor de observare și fotografiere a păsărilor de familia mea. Am mers împreuna cu fetița noastră, care are 3 ani, atât în țară, cât și în turele din afara țării: Italia, Spania, Grecia sau Islanda. Pot spune că se vede clar că în alte țări birdwatchingul este o activitate încurajată și facilitată, astfel încât poate fi făcută chiar și de familii cu copii mici, care nu încurcă absolut pe nimeni, având tot felul de amenajări care să fie interesante și pentru cei mici. Pot spune că, după acest an, fetița mea este mult mai interesată de păsări și e foarte bucuroasă ori de câte ori o întrebăm dacă vrea ‘să mergem să mai găsim o pasăre mare pentru tati’.

[Erete de stuf (Circus aeruginosus) fotografiat de Gabriel Plăiașu în Dobrogea ]

13. În ceea ce privește natura și protectia ei, educația în Romania este deficitară. Ce am putea face?

Cătălin:
Este evident că educația în România este deficitară. Putem să ne lamentăm… sau putem încerca pe bucățica noastră să facem ceva. Cred că abordarea generalistă nu aduce mai nimic. Eu încerc să fac câte ceva printre prieteni, colaboratori, copiii acestora… o ieșire, un pliant, o idee, o discuție, un documentar, o carte-două, un exemplu.
Gabriel:
Subiectul cred că este unul foarte vast, pentru ca educația în general în România a ajuns deficitară. Probabil că schimbarea va veni odată cu implicarea a cât mai mulți oameni, permanent, zi de zi, prin toate mijloacele. Educația privind natura și protecția naturii trebuie începută acasă, continuată în școli și susținută și aplicată apoi permanent, în orice situații ne-am afla, în special prin puterea exemplului personal.

[Bufnița pescar (Bubo zeylonensis) fotografiată de Cătălin Șuba în Sri Lanka]

14. Toata lumea se gândește la Delta Dunarii când vine vorba de păsări. Unde putem vedea la fel de multe păsări în Romania?

Cătălin:
Nu sunt eu în măsură să dau astfel de locuri. Depinde și ce căutăm. Lacurile salmastre, valea Oltului și Dobrogea în general au fost locurile pe care eu le-am vizitat.
Gabriel:
Delta Dunării este o atracție turistică, asta este clar, dar, teoretic, în zonele de interes pentru păsări din deltă, accesul turistilor este interzis sau restricționat. Pe parcursul concursului nu am ajuns decât o dată în Delta propriu-zisă, dar în Dobrogea am făcut numeroase incursiuni. De asemenea, o zonă pe care am cercetat-o în mai multe rânduri ar fi zona din jurul Sibiului, cu complexul de lacuri de acumulare de pe Olt, care permit observarea a numeroase specii de păsări. Sibiul are de altfel și avantajul că are munții mult mai aproape și permite ușor și observarea speciilor de altitudine, montane, nu doar a celor acvatice, de pe valea Oltului.

[Codalb (Haliaeetus albicilla) fotografiat de Gabriel Plăiașu în Norvegia]

15. Urban birding – un hobby foarte la modă în alte țări. Cum vedeti această îndeletnicire/pasiune în Romania?

Cătălin:
E prima oară când aud de această sintagmă. România este din fericire încă atât de slab dezvoltată încât parcă e păcat să ne îndeletnicim – un verb cu așa iz plăcut arhaic – cu așa activitate antitetică. Mă rog, scopul e să ieșim în natură, oriunde ar fi ea, deci de ce nu? Pentru mine însă… pas pe cât posibil.
Gabriel:
Personal, nu îmi place să fotografiez păsări cu elemente antropice în cadru și evit cât pot de mult acest lucru. Pe de altă parte, mă bucur ori de câte ori văd sau aud păsări în parcurile din oraș, pentru că este cel mai ușor mod de a interacționa cu păsările, de a încerca să le cunoaștem comportamentul. Urban birding cred că poate fi etapa inițială pentru orice persoană care dorește să se apropie de păsări, chiar și pentru cineva care nu dispune de prea mult timp sau de mijloace de deplasare.

[Frogmouth (Batrachostomus moniliger) fotografiat de Cătălin Șuba în Sri Lanka]

16. Ce sfaturi ai da unui participant la un concurs foto Big Year?

Cătălin:
Uită că vrei să faci poze bune, cel puțin anul acesta.
Gabriel:
Sfatul meu ar fi să încerce să iasă pentru observații de cât de multe ori poate. Un determinator de păsări cum este ghidul de identificare publicat de SOR este o unealtă indispensabilă, atât pentru determinarea efectivă a păsărilor întâlnite cât și pentru a înțelege unde și când putem căuta anumite specii. Pregătirea temelor trebuie să fie la fel de importantă ca și iesirea pentru observație propriu-zisă. În rest, să nu uite că este doar un concurs, să nu se dezarmeze atunci când vor avea și ieșire care nu aduc specii noi pe lista de concurs și să se bucure cât mai mult de experiența acestui concurs. Personal, pot spune că una dintre greșelile pe care le-am făcut anul trecut a fost să uit, din când în când, tocmai acest lucru: că este doar un concurs, că scopul lui este să ne aducă bucurie și relaxare prin ieșirile în aer liber și am fost câteodată prea afectat de dezamăgirile unor specii pe care nu am reușit să le găsesc în repetate încercări. Pentru cei care vor fi în frunte spre sfârșitul anului presiunea va crește, dar nu trebuie niciodată să uite bucuria jocului.

[Papagal de mare (Fratercula arctica) fotografiat de Gabriel Plăiașu în Islanda]

17. Ce echipament folosești și ce echipament recomanzi cuiva care vrea să participe la un astfel de concurs? Optică, mașină, camuflaje etc.

Cătălin:
Recomand ce poate buzunarul fiecăruia. Un binoclu decent e musai. Pentru poze doveditoare, un aparat „bridge” este mai mult decât suficient.
Gabriel:
Echipamentul foto folosit de mine în acest concurs a constat în două aparate foto, un Nikon D5 și un Nikon D500, două obiective foto Nikon, unul de 600 mm cu diafragma minimă f4 și unul de 300 de mm tot cu diafragma minimă f4 și un teleconvertor 1.4x. Pentru observații am folosit binoclul (un Nikon 8×42), fără a folosi lunetă. Îmbrăcămintea de camuflaj este foarte utilă; foarte multe fotografii le-am făcut direct din mașină, păsările fiind mult mai permisive cu apropierea unei mașini decât cu apropierea unui om pe jos (se sperie de siluetă). Mașina de ture foto a fost un VW Caddy cu 5 locuri. Recomandări nu aș vrea să fac, decât aceea de a folosi la maxim echipamentul pe care fiecare îl are deja.

[Prigorie mică (Merops orientalis ssp. orientalis) fotografiat de Cătălin Șuba în Sri Lanka]

18. Pe final, un gând pentru cititori, ce le recomanzi legat de birdwatching ca mijloc de petrecere a timpului liber în natură?

Cătălin:
Păsăritul (cum îi zic pasionații) s-ar putea să te ajute să mai „scapi” de niște prieteni… dar probabil vei găsi alții cu care nu vei regreta noua cale luată. Oameni faini, cu care ai ce discuta și de la care poți învăța. Succes!
Gabriel:
Celor care vor să încerce această activitate, le recomand cu căldură s-o facă, împreună cu prietenii și familia, pentru că este o activitate relaxantă și plăcută și ne aduce la unison cu natura, iar celor care o practică deja, le doresc succes și multe momente pline de bucurie și satisfacție în mijlocul păsărilor. Pentru mine a fost o experiență extraordinară participarea la acest concurs, a fost sarea și piperul anului, a fost ocazia de a consolida prietenii existente și de a crea altele noi cu oameni extraordinari care împărtășesc aceeași pasiune pentru natură și păsări.

[Rață-arlechin (Histrionicus histrionicus) fotografiată de Gabriel Plăiașu în Islanda]

A consemnat: Doru Panaitescu
Fotografii: Catalin Șuba, Gabriel Plaiașu, – colecțiile personale.

Fotografii bonus

Simt că acest interviu nu e complet dacă nu mai pun câteva fotografii extra… mai aveam zeci de fotografii cu care puteam să ilustrez articolul dar spațiul este limitat și oricum cred că am vitregit multe cadre bune de contactul cu publicul larg.
Nu puteam să nu vă arăt una din cele mai interesante bufnițe găsite de Cătălin Șuba în Ceylon, ciușul de Sri Lanka (Otus thilohoffmanni), specie semnalată pentru prima dată în 2001 și considerată specie endemică în Sri Lanka din 2004.

Tot Cătălin are o fotografie spectaculoasă cu curcani în sălbăticie, este vorba de Meleagris ocellata sau curcanul sălbatic din America Centrală, specie cu care Cătălin s-a întâlnit în arhipelagul Belize.

Tot fotografii bonus

Nici Gabriel nu a fost mai prejos, de la el aș vrea să vă mai arăt două cadre absolut deosebite care nu au găsit loc în ilustrarea articolului – un mascul de eider cu cap cenușiu (Somateria spectabilis), fotografiat în Islanda. Vă asigur însă că amândoi au o sumedenie de fotografii frumoase, așa că vă invit să îi urmăriți pe Facebook.

Și tot din Norvegia, o frumoasă rață de ghețuri (Clangula hyemalis), mascul în penaj nupțial (martie):

Vreau să îi felicit încă o dată și pe Cătălin, și pe Gabriel pentru performanța lor extraordinară (388 de specii diferite de păsări fotografiate într-un an este un record greu de egalat dacă nu îți iei un an sabatic special pentru asta, lucru pe care nu l-a făcut niciunul din concurenți) și să îi asigur că și-au câștigat respectul întregii comunități pentru rezultatul lor remarcabil. La mai mare, băieți!

[Puteți găsi aici celelalte interviuri din foiletonul „Interviuri în sălbăticie” – acest demers este destinat tuturor iubitorilor de natură și în special pasionaților de faună].