Ieri a fost de departe cea mai aventuroasa serpuire a celor doua Dacii prin Oltenia lui Tudor Vladimirescu. Un traseu presarat cu viata salbatica, trovanti, pesteri, chei si multa balaureala prin „harhanii”, asa cum ii place lui Silviu Moraru sa se exprime. Planul nostru initial s-a facut doar pe jumatate, nemaiajungand la Podul lui Dumnezeu, padurea de liliac si campul de lapiezuri de la Ponoarele din motive de ordin logistic. Daar… cetatenii ce alcatuiau echipajul de iubit Romania au avut ocazia sa intre pe terenul meu, in zone accidentate unde eu ma simteam ca acasa si ei nu prea. Ii cred pe cuvat ca le-a placut, asa ca va prezint ce am crosetat ieri prin sudul tarii in cadrul proiectului „Iubesc Romania” initiat de Petrom.

Prima oprire a echipei de colauri: chiar pe coclauri, unde am gasit un rest de activitate avifaunistica, un cuib parasit de paseriforma. Probabil o pitulice sau o silvie, desi doar dupa cuib este dificil sa ma pronunt fara aportul unui specialist.

Apoi am plecat spre Izvorul Barzii, foarte aproape de Drobeta Turnu Severin, unde am vizitat un mal de nisip in exploatare de unde ieseau la zi faimosii trovanti, lesne de gasit in sudul Carpatilor, de la Costesti de Valcea pana la Husnicioara sau aici, langa Daunare.

Peisajul de aici e ireal, selenar aproape, iar aglomerarea de concretiuni grezoase (denumirea stiintifica a trovantilor – „fii pamantului” in denumire populara) este la fel de mare si de impresionanta ca la Costesti, iar accesul relativ facil, la doar 50 de metri de drumul asfaltat.

A urmat o scurta oprire la doamna Elena Lupu, unde am schimbat masinile cu una adecvata.

Ajutati de un ghid local (Tatanu pentru cunoscatori), am parasit pentru o ora confortul masinilor de strada si am mers pe valea raului Topolnita, pe langa schit, sa vedem locurile de parada ale viperelor cu corn. Viperele nu au fost de gasit pe vremea asta insorita (:)), dar am ajuns pana la Stanca Lupului, un loc mirific unde poti vedea salbaticia judetului Mehedinti.

Evident, Mehedinti este si un taram faimos pentru fructele sale de padure: coarne, paducel, macese, poroambe. Ultimele, denumite in zona si meruste, sunt apte pentru a fi savurate, mai ales ca le-am gasit cu roua pe ele (si dupa prima bruma se indulcesc si mai tare).

Apoi am luat calea subterana, echipa ajungand dupa un traseu usor soldat cu apa la bocanci pana la una din cele mai spectaculoase pesteri din Romania, complexul carstic Topolnita Epuran. Pestera este inchisa pentru public, dar portalul de peste 70 de metri a fost indelung aclamat de multimea de pe langa mine, surprinsa ca „pesterile nu sunt doar nite gauti in care trebuie sa te tarasti sa vezi ceva frumos”.

Traditionala trecere de parau, cu ajutorul betelor de trekking, dar si cu sprijin reciproc. Miniteambuilding adhoc!

Si apoi am dat drumul la dispozitivele de marcat traseul si am purces la drum. Dupa vreo trei rataciri si dupa ce am deranjat cam trei sferturi din cainii Olteniei, am bagat GPS-ul in torpedou si mi-am luat postul de navigator in serios. La un moment dat am ajuns in zone crepusculare, cum ar fi satul Livezile, deloc prietenos cu noi.

Ultimul popas la civilizatie, unde am alimentat una din Daciile care ne faceau cu ochiul galben de ceva vreme, dupa care am plecat spre Craiova.

Azi mergem sa vizitam complexul lacustru de la Preajba, o minisalba de lacuri la sud de Craiova unde sper sa folosesc cu succes camuflajul si tunul de 400mm pentru fauna acvatica tipica unor astfel de zone mlastinoase.

Va urma

PS Nu uita, poti participă la concursul de pe Facebook și poți ocupa locul meu in masina Petrom.