După cum ați remarcat, îmi plac mult șopârlele. Mai mult decât șerpii, broaștele și salamandrele la un loc. #truestory. Azi vreau să vă povestesc despre denumirile șopârlelor europene. Ca la orice altă grupă mare de animale puțin cunoscute îndeaproape publicului larg, numele șopârlelor este confuzant în multe limbi, în special în țările unde numărul mare de specii și asemănarea mare dintre unele din ele face domeniul extrem de confuzant pentru neinițiați. Și la noi auzim sintagme precum „șopârla cenușie” folosită si pentru Podarcis muralis, si pentru Lacerta agilis, si pentru puii de Lacerta viridis, în funcție de zona țării. Acelasi lucru se întamplă și în alte țări, ceea ce sprijină teoria mea ca romanii sunt departe de a fi mai cu moț decât alte nații.

[Șopârlele de ziduri (Podarcis muralis) sunt printre cele mai populare șopârle europene, mai cu seamă că seamănă cu multe alte specii locale europene sau insulare, după caz]

Cuvântul șopârlă este cumva singular în Europa. Etimologic, el provine din albanezul shapi (probabil din fondul traco-ilir, deoarece in albaneza modernă nu există un echivalent, folosindu-se actualmente termenul „hardhuca” pentru șopârle). Popular veți mai auzi șăpârlan sau șopârcă, denumiri apropiate de cea „oficial”. În limbile slave, predomină termenul iașerița cu variantele asemănătoare iașcearka, iașkirka etc, cu excepția unor țări din Balcani unde este folosit termenul gușter:

– ящерица – iaș(t)erița (rusă)
– ящірка – iașkirka (ucraineană)
– яшчарка – iașcearka (bielorusă)
– jašterica – iașterița (slovacă)
– jaszczurka – iașțurca (poloneză)
– гуштер – gușter (bulgară, sârbă, macedoneană, croată etc)

În engleză și celelalte limbi latine este folosită o serie de denumiri derivate din lacerta – denumirea din limba latină a șopârlelor:

– lizard (engleză) – împrumut din franceza timpurie,
– lezard (franceză),
– lagarto (spaniolă),
– lucertola (italiană, corsicană),
– lucettula, sciucettula sau sierpa (siciliană)

Separat, amintesc, pentru curioși, și alte limbi cu denumiri diferite de blocul limbilor italice, respectiv slavone:

– σαύρα – savra (greacă) – de unde provine și Sauron, regele reptilienilor 🙂
– gyík (maghiară)
– hardhuca (albaneză)
– kertenkele (turcă)
– gremxula (malteză) etc.

Tot cu titlu de curiozitate, catalana si slovena nu respectă linia limbilor familiei din care fac parte, în aceste două limbi fiind folositi următorii termeni:

– sargantana (catalană)
– kuščar (slovenă)

Pentru cei interesați de o abordare sistematică a problemei lacertidelor europene, puteți vedea aici o listă a șopârlelor Europei – (ma rog, din listă lipsesc speciile de gecko, agame și șopârle fără picioare). Sunt în total 67 de specii, nu 66 (deși aceasta sursă este una din sursele bibliografice pe teme de reptile foarte frecvent actualizate, lipsește Zootoca carniolica, specie recent descrisă).

[Șopârla de munte italiană – Zootoca carniolica, fotografiată în Alpii Iulieni în iulie 2018]

Asta în condițiile în care apar specii și mai recent descrise, cum sunt Lacerta citrovittata, Podarcis lusitanicus sau Podarcis thais – ultima fotografiată de subsemnatul anul acesta în iunie, în Peloponez.

[Podarcis thais, fotografiată în estul peninsulei Peloponez în iunie 2020]

După P. lusitanicus plec luna viitoare în Spania, iar p. citrovittata e pusă pe listă pentru 2023, deci vă rog să recitiți acest articol la toamnă și la anul ce vine 😀

[later edit – am ajuns între timp în arealul lui Podarcis lusitanicus, specie recent desprinsă din taxonul Podarcis guadarramae ssp. lusitanicus, așa că actualizez acest articol cu alte două fotografii].

[Am surprins acest exemplar de Podarcis lusitanicus pe zidul unui.. cimitir situat în apropiere de Lugo, în inima Galiciei. Nu e prima șopârlă pe care o fotografiez „in situ” pe un astfel de „suport” – cimitirele, în ciuda sentimentului de tristețe pe care-l provoacă majorității oamenilor, sunt zone liniștite unde reptilele de acest gen pot vâna, se pot sori și pot în general să trăiască nestingherite]

Și las și o fotografie cu specia din care a fost recent desprinsă, Podarcis guadarramae. Aceasta este prezentă și în zonele locuite, dar e o plăcere să le găsesc pe coclauri, cum e cazul acestui exemplar fotografiat „in situ” pe o pajiște cu flori, în apropiere de drumul roman perfect conservat din pasul Puerto del Pico din Sierra de Gredos.

Cum ziceam, din speciile europene de șopârle, eu personal am reușit să fotografiez 44 (45 – dacă numărăm Zootoca carniolica, fotografiată în nordul Italiei), deci sunt la doua treimi din listă. Procentual, stau mult mai prost decât la șerpi sau la năpârci, de pildă, dar asta e o altă discuție.

Inchei acest minimaterial mai degrabă lingvistic decât naturalistic cu o fotografie recentă a unei specii „călătoare”.

Șopârlă de ziduri italiană (Podarcis siculus), cetatea Alba Carolina, jud. Alba, iunie 2022. Fotografie in situ, folosind optiunea de focus stacking de la Olympus folosind un obiectiv macro de 60mm. În imagine este un mascul.

Adaug o fotografie fără stacking, cu obiectivul de 300mm – o femelă de Podarcis siculus cu prada în gură (o albină).

(materialul cu toate șopârlele Europei este în pregătire, până atunci puteți citi articolul despre șopârlele de la noi)