Tritonul dobrogean, ultima reduta din herpetofauna Romaniei

Se fac aproape trei ani de cand scriam articolul „Amintiri cu taratoare” Pe vremea aceea nici nu banuiam cat de usor imi va fi (totusi, trei ani nu sunt un capat de tara) sa fotografiez TOATE speciile de herpetofauna (reptile si amfibieni) din Romania.

Ieri pe vremea asta ma opinteam la niste buturugi de plop din lunca Dunarii. Undeva in Insula Mare a Brailei, cautam cu frenezie herpetofauna, la mica distanta de unde chefuisem in weekend (langa un mare ceaun) cu niste prieteni buni. Ziua de duminica se soldase cu (inca) un minciog rupt in numele stiintei, niste sute de metri de perdea forestiera de lunca inventariata fara succes si niste zeci de injuraturi de la prietenii mei tarati dupa o lighioana despre care putina lumea stie ca exista: tritonul dobrogean.

E placut sa mergi sa cauti fauna intr-o zona bogata in #biodiversitate. cand insa tinta ta este clara si anume o singura specie, mersul pe teren devine corvoada, natura din jurul tau parca stirbeste in frumusete si orice alta specie pare sa te scoata din sarite. Dar cata satisfactie iti aduce gasirea speciei dupa care ai plecat montat de acasa (cu citit documentatie si tot tacamul de rigoare) este greu de descris in cuvinte…

Tritonul dobrogean (Triturus dobrogicus) este cel mai greu de gasit in zona de sud a arealului si cel mai „elusive” triton din Romania. Capabil sa se afunde pana la mai mult de un metru in mal, aceast mic amfibian este un mic ninja, mai ales in luna august, pe seceta. Dar daca renuntam usor acum scriam pe blog despre alte lucruri. Tinta mea de anul trecut era clara: sa public impreuna cu prietenul meu Vlad Cioflec (il stiti din povestile mele cu #biodiversitate din ultimii ani) o carte cu herpetofauna Romaniei. Si pentru asta aveam nevoie sa fotografiez de aproape (cu inele de macro daca e nevoie) tot ce misca pe herp.

Daca prima carte cu pesteri din 2007 a fost in participatie (alaturi de alti 8 fotografi de pestera, eu nefiind vioara intai acolo), daca albumul cu pasari din 2014 a avut doar 76 din cele mai comune sau mai emblematice specii de pasari din lunca si Delta Dunarii, daca albumul despre offroad din 2015 editat in cadrul proiectului Goodyear4x4 Experience powered by Tiriac Auto era realizat cu sprijinul altor fotografi, iata ca pentru albumul cu herpetofauna am avut un tel foarte clar: sa nu-mi lipseasca nici o specie de herp din portofoliul personal. Cum as putea sa scriu o carte cu planse despre o specie pe care eu nu am vazut-o??

Nu va temeti, nu sunt multe (acum, ca le-am trecut prin foc si sabie, nu mai par asa multe :D): doar 41 de specii au rangul de „titular” (excluzand hibrizii si speciile accidentale sau invazive), iar tritonul dobrogean, desi e semnalat nu doar in Dobrogea, ci si de-a lungul Dunarii sau in Campia de Vest, a fost ultima reduta din considerente mai degraba logistice. Am acum, alaturi de Vlad, suficiente materiale foto pentru ca pe final de an sa bucur iubitorii de natura cu o noua cate de tip „ghid util”, care va contine cele 41 de specii de reptile si amfibieni din Romania.

Iata o fotografie cu performanta mea de ieri, motiv pentru care am baut un vin bun aseara:

DSC07968 crop

Articolul ilustrat cu toate cele 41 de specii de reptile si amfibieni va veni cat de curand, poate dupa cea de-a patra tabara de biodiversitate pentru bloggeri din acest weekend. Amanunte despre tabara maine!

PS Imi cer scuze inca o data pentru ultimii doi ani in care v-am „intoxicat” cu specii de reptile si amfibieni. Promit, dupa ce scoatem cartea, sa raman doar pe specii frumoase, inedite, cadre artistice etc infatisand pasari, mamifere (unde am cateva carente grave, nepermise), dar sa stiti ca nu pot renunta la soparle si serpi (acestea din urma vor fi preponderent specii din alte tari europene – slabiciunea mea pentru soparle si serpi va trece dincolo de succesul „fulminant” al cartii cu herpetofauna locala :)). Fluturii… mai pe la pensie, cand m-or lasa genunchii 🙂

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Un comentariu »

  1. Bogdan said,

    12 august 2015 @ 4:46 pm

    Pentru pasionați, e o încântare! Pentru ceilalți… BRRRRRRRR!

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu