Amintiri din tinerețe

Nu știu alții cum sunt, dar eu pot să spun că am avut o tinerețe zbuciumată. Opt ani petrecuți în complexul studențesc Regie și un anturaj strâns legat de hobby-urile mele au făcut să am o rețea vastă de amici și cunoștințe, că știți cum e cu prietenii, sunt puțini și uneori te mai dezamăgesc și ăia când ți-e lumea mai dragă.
Azi, pentru că au trecut deja mulți ani și sunt împăcat cu gândul, pot să vă zic cum a fost la cel mai dubios blind date la care am participat, cu largul ajutor al… bunicii mele 😀

Era prin 2005, cred, abia îmi cumpărasem prima mea mașină de teren și eram foarte bucuros să o scot la plimbare. Pe partea sentimentală însă, eram după o relație care se terminase brusc și prost pentru mine, așa că eram într-o perioadă în care mă bucuram de liniște și libertate 😀

Dar nu am putut să mă bucur prea mult. Pe telefonul fără fir, bunica din partea mamei a aflat ca nu mai sunt cu fata cu care venisem de Paște să o vizitez, așa că a intrat în vrie.
Într-o bună zi, fix în toiul unei ședințe, primesc vreo 7 apeluri de la mamaia. Zic “hai că s-o fi întâmplat ceva la Brăila”, mai ales că eram de câțiva ani buni mutat în București și ai mei se obișnuiau greu cu gândul că nu voi sta în orașul natal după terminarea studiilor (cred că nici acum nu sunt împăcați).
O sun:
– Ce faci, mamaie? Ce-i baiul?
– Am auzit că ești fără gagică! Mi-a zis maică-ta tot, iar eu vreau să te văd însurat cât mai repede să îmi faci un nepoțel, că nu știu cât mai stau pe lumea asta.
– Mamaie, lasă jalea, că nu mă impresionezi cu duma asta. O să fiu bine, îți promit!
– Așa sper și eu, zice mamaia. Uite, ți-am gasit eu o fată frumoasă! Este nepoata doamnei X-ulescu de la 6, de la scara cealaltă, o doamnă tare cumsecade. E cu doi ani mai mica decât tine și a terminat tot ASE, dar nu a stat la cămin. E frumoasă de pică și are și o situație bună, lucrează în București, la o întreprindere comercială, are apartament la metrou la Iancului. Hai să ți-o prezint!
Paranteză: mamaia a fost contabilă la viața ei, avea un vis să mă vadă contabil șef, preferabil la o mare întreprindere aproape de apartamentul unde locuia dânsa, pe Dorobanți, în centrul Brăilei, dacă se putea.
– Mamaie, las-o să pice dacă e așa frumoasă! Serios, nu ma intereseaza ce situație are și nici ce apartament are la metrou. Momentan nu ma interesează de nicio fată, vreau să stau liniștit.
– Mă mamaie, ascultă-mă și pe mine o dată-n viață! Am văzut-o, este mai frumoasă decât toate fetele cu care te-ai perindat tu pe la mine la Brăila. Ce ai de pierdut? O scoți la un suc, uite, e vară, e mai, e cald, ziua e lungă etc etc etc
– Mamaie, nu mai insista, ca nu mă văd cu nicio nepoată de-a doamnei X-ulescu. E vineri, trebuie să plec la peștereală, am bagaj de făcut, sunt la birou acum, hai că ne auzim maine.
Nu a fost însă chip să mă înțeleg cu mamaia. Știți cum sunt bunicile, dacă li se pune pata că trebuie să fii fericit și au cum să intervină, să mijlocească asta, nimic nu le stă în cale. Plus că deja vorbise cu doamna X-ulescu de nenumărate ori, știți voi, unelteală de babe hârșite de plict la colțul blocului, care se laudă cu ce nepoți lei para-lei au pe la București sau pe aiurea.

Trei săptămâni mai târziu, am cedat: aveam telefonul fetei și mamaia îmi smulsese promisiunea că o scot pe nepoata doamnei X-ulescu la un cico cinstit în vederea unei relații serioase :D. Cred că vă este lesne de înțeles că nu am primit înainte nicio fotografie măcar, doar asigurările fierbinți ale bunicii că este ruptă din soare, unsă cu toate alifiile, totul pe cuvântul vecinei de la 6, bineînțeles.

Ok, o sun pe fată, aranjez cu ea, vocea părea ok, era în parametri (fără să simt însă nici vreun mare entuziasm, nici vreo suspiciune sau reținere în glas). Mi-am zis: cum ar fi ca fata să fie vreo bunacă și să o ducă și mintea? Că apartamentul de la metrou mă interesa prea puțin, cu toate că, pentru mamaia, fix ăsta era unul din argumentele forte. Știți cum sunt bunicii noștri, care au dus-o greu după război: o femeie cu “situație”, ca posibilă parteneră, e cu siguranță mai atractivă decât una fără. Deh, apucături de oameni materialiști.
Ne dăm întâlnire la Universitate. Eu nu prea voiam acolo, că e greu cu parcatul, dar fata (o vom numi în continuare “Nepoata”, nume de cod, ca în operațiunile tactice militare) a insistat să ne vedem într-un loc cât mai public. De parcă eu o invitam în vreun club de swingeri la prima întâlnire.
Ajung acolo, în apropierea stației de troleibuz cu statuile de la Universitate, pun repede mașina pe avarii să nu mă salte garcea și o sun. Și uite-așa mi ți se desprinde din mulțimea de oameni din stația de troleibuz o făptură căreia nu prea-i vedeam bine nici fața, nici silueta. Era exagerat de îmbrobodită, cu o chestie pe cap. Tot ce am remarcat era o imensă poșetă de un roz strident, suficient de mare să încapă să doarmă în ea, dacă se ghemuia nițel. Eu, cu un ochi în retrovizoare să nu încurc vreun troleibuz, las geamul și îi zic repede:
– Urcă, nu pot opri mașina aici (în ideea ca ea să înțeleagă că în mod normal m-aș fi dat jos, ca un cavaler, să îi deschid ușa).
– De ce, nu mergem întâi la o plimbare?? exclamă ea, nedumerită, ușor încruntată chiar.
– Pfff, da, mergem, dar nu pot opri aici, hai ca și așa sunt prea aproape.
Fata insistă cu plimbarea:
– Bine, dar bunica mea a zis că întâi ne plimbăm să ne cunoaștem.
Mă dau jos, cu un ochi în spate să nu văd vreo mașină de poliție, ajung lângă ea pe trotuar și îi zic:
– Hai să nu ne mai luăm după ce zic bunicile noastre, care știu totul din colțul blocului, după o țuică. Hai să mergem și vedem noi pe unde ne plimbăm. Urcă, te rog, îi zic, deschizându-i ușa.
S-a uitat la mine pătrat, fără să îmi dea de înțeles dacă pentru gluma cu țuica sau pentru că i-am deschis ușa. Mașina fiind înaltă, nu a reușit să se urce prea ușor, iar ezitarea ei s-a suprapus fix cu apariția în peisaj, la stop, a unui troleibuz. M-am repezit la volan și am demarat, nu tocmai încet, dar fără să scârțâi roțile, fix când ea se preocupa să-și dea jos de pe cap și de pe gât un șal din pricina căruia nu apucasem să o văd mai deloc. Le știți, acele șaluri lungi cu care poți să evadezi din spital când e mâncarea proastă, dacă legi colțul șalului de calorifer și ești la etajul 1 sau 2. O văd cum se albește la față, nu apucase să pună centura, dar eu accelerasem și a trebuit să frânez, pentru că ajunesesem deja la stopul de la KM zero.
O văd că rotește ochii din cap și încerc să dreg busuiocul:
– Știi, eram în stație, nu puteam să stau, venea troleibuzul și nu am chef de vreo amendă, în plus, mașina e automată, uite, abia mi-am cumpărat-o, e un Nissan Terrano în cinci uși cu reductor și MRL-uri automate pe puntea față…
Și nu apuc să termin prezentarea sistemului de transmisie cu treptele ei de viteză și reducție și alte brizbrizuri de băieți, că mă trăsnește din spate un claxon. Dar nu unul normal, știți claxoanele alea de pe troleibuze, ca un țignal de vapor, care îți ordonează hematiile și limfocitele din sânge cand sunt prea aproape de tine. Am tresărit de era să fac turelă rotundă la trapa pe care o aveam deja, era deja verde și troleibuzul era în spatele meu. Am luat piciorul din frână și am plecat iar tare de pe loc, repet, nu ca la curse, dar mai hotârât nițel. Fața fetei de sub șalul care încă era încurcat în jurul capului s-a făcut verde și Nepoata exclamă răstit, cu un accent moldovenesc de peste Prut, parcă:
– Da’ și-i, îăi, de-amu vrei să mă omori?
M-a pufnit rîsul, am incetinit și am încercat să-mi cer scuze. Dar nu aveam cu cine să mă înțeleg, fata era pornită.
– Dar mie bunica mi-a zis că ești băiat serios! Iar tu ești așa… și cu parul lung, și cu mașina asta de nu pot să mă sui în ea, ai venit cu ea să mă impresionezi că ai gipan? [exact așa s-a exprimat] Mai conduci și ca un apucat, vrei să mă omori sau ce?
– Nu, nu, stai puțin, era troleibuzul în spate, trebuia sa plec de acolo. Mașina e chiar a mea, o am de puțin timp, am avut un Tico înainte; și nu e gipan, e un Nissan. Nissan Terrano, dacă știi modelul.
Între timp am ajuns la Unirii și am găsit loc de parcare, am oprit și ne-am așezat la o cafenea. Am comandat de băut, amandoi cu ochii unul pe altul, că era clar că am pornit cu stângul.
Imediat după plecarea chelnerului, fata s-a scuzat să meargă la toaletă. Am încuviințat, m-am făcut confortabil la masă, gândindu-mă cum s-o dau la pace cu ea să îi zic că am venit mai mult de gura bunicii decât de vreun interes serios.
Între timp, apare chelnerul cu cele doua sucuri sau ce comandaserăm noi, pleacă… iar fata nu mai venea. Aștept, mă uit în jur. O fi vreo glumă proastă, îmi zic eu?
După alte cinci minute, o sun. Telefonul închis. Doamne ajuta! mi-a zis, am plătit repede nota și m-am cărat. Nu de alta, dar mă gândeam, ca un păcătos ce sunt, să fac fix același lucru, noroc c[ mi-a luat-o madam înainte. Ptiu, acum stau și mă gândesc, uite, la asta chiar ne potriveam 😀
A doua zi mă sună bunica, supărată foc și pară pe mine.
– Am auzit că te-ai purtat necuviincios cu nepoata doamnei X-ulescu!
– Serios?? Cum mai exact? Ce am făcut așa necuviincios?
– Că ai venit ca un golan, cu părul mare, ai condus ca nebunul și ai vrut să o omori. Și s-a speriat de tine și a fugit.
– Perfect, mamaie, las-o așa, zi-i doamnei X-ulescu fix așa: că îmi pare bine că i-am cunoscut nepoata și îmi pare rău că nu am apucat să o cunosc mai bine, că nu puteam să intru în toaleta femeilor după ea să îi fac felul chiar acolo!
Nu a vorbit o săptămâna mamaia cu mine, sunt convins că am făcut-o de rușine la scara cealaltă, dar de mine, vorba lui Creangă, chiar mi se rupea inima 😀
Morala o intuiți: feriți-vă de aranjamente pe ne/ve făcute de bunica sau de mai știu eu cine, chit că intențiile sunt lăudabile (nu de alta, dar știți bine că se pavează drumul spre iad cu ele).
Anii au trecut și “piața” de dating a evoluat. Acum, de pildă, poți intra într-un speed dating online, avantajul fiind că se elimină astfel de situații stânjenitoare. Mecanismul e simplu: intri pe site-ul Couple Romania și poți pleca de acolo cu contactul viitoarei tale relații serioase, fără să ajungi să îți dea țeapă o duduie cu poșeta cât ea de mare, înfricoșată de accelerațiile ce depășesc pe cele ale autobuzelor de linie. Intri pe site, îți faci un cont și te înscrii la o sesiune de speed dating online, cu maximum 36 de participanți, femei și bărbați în mod egal și care se desfășoară la fel ca speed datingul din viața reală.
Vorbești, pe rând, trei minute pe ceas, cu fiecare participant de sex opus, după care alegi printr-un buton dacă îți place sau nu de el. La finalul sesiunii, dacă există o potrivire de like-uri, amândoi primiți pe mail contactul celuilalt. Simplu ca bună ziua, fără abonament, fără factură. Iar la final e si un concurs cu premii.

Următoarea sesiune este joia asta, trebuie doar să ai cont și să găsești loc în platformă. Succes și nu uitați să accelerați moderat la prima întâlnire, să nu pățiți ca mine și să nu aveți ce căsăpi în toaleta cafenelei!

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

3 Comments »

  1. Florin Andrei said,

    18 martie 2021 @ 3:17 pm

    Super povestea, este exact scenariul dintr-un episod din serialul The Big Bang Theory în care fata, la prima întâlnire, se duce la WC și dispare pe geamul de acolo 😁😀

  2. Radu said,

    30 martie 2021 @ 1:36 am

    Foarte frumos scris articolul, big like pentru postare :

  3. Despre dating online – Doru Panaitescu said,

    7 aprilie 2021 @ 10:55 pm

    […] două săptămâni vă povesteam, aici pe blog, despre un serviciu gratuit de speed dating online. M-a amuzat foarte tare faptul că […]

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu