Nu e nici RoblogFest, nici BurgerFest. Nici TweetMeet Party, nici LanParty. Este o ocazie unica de adunare laolalta, la un pahar de vorba cu chifla de casa si ceapa caramelizata a blogosferei sensibila la fenomenul burgerilor.
Vă spuneam într-unul din articolele recente de pe blog că plec în muntii Apuseni, în cautarea naturii pure. De ani de zile, sunt cel mai mare chiulău al vieții de oraș. Ori de câte ori am avut ocazia – chiar și în timpul săptămânii sau când eram la birou, pe vremuri 🙂 – am profitat de orice ocazie sau oră liberă să fug în mijlocul naturii.
[așa arată pajiștile pline de brândușe în luna aprilie în Apuseni; daca toamna este blândă, acest peisaj se repeta de două ori pe an, spre încântarea fotografilor și puținilor turiști care vin în zonă]
Nu mai rezist în oraș. Trebuie sa fug. Destinația mea de saptamana aceasta, munții Apuseni. Cu tot ce e mai frumos acolo…
Cu arborii săi falnici care au scapat de furia și presiunea civilizatiei și a nevoii de materii prime…
Da, probabil știți, acum 648 de ani pe vremea asta, cetatea (cetatea, da?) Brăilei era atestată documentar prin documentul trimis de un baiet Vladislav , domnitor nitel pe atunci, neguțătorilor brasoveni (pentru cei care jucau baschet la ora de istorie, orașul a fost întemeiat in secolul XII de teutoni, nu de turci, cum știe toata lumea; în plus, Brăila vine de la Brailöw (germană) nu de la Ibrail, care e o transcriere fonetica a vremii, turcească desigur, dar nefericită, amintindu-ne doar ca orașul a fost raia turcească vreme de peste 350 de ani intre 1554 si 1828-1829). Important e ca era cetate cu aproape 100 de ani inaintea orasului „moldovenesc adevărat” de la doar 15 kilometri nord distanță (sic!)
Azi, la ceas aniversar, conformându-mă umil cererii publicului, am scris dupa dictare (mama, profă de latină alea alea) cum se face o baclava ca la Brăila (în opinia mea mai gustoasă decât variantele din comerțul capitalist actual), gust pe care îl știu din copilărie pentru că în Brăila influențele balcanice (grecești, turcești etc) plus influențele slave faceau parte din ADN-ul urbei. Așa ca uite cum se face o baclava tradițională în cinci pași simpli 🙂
Pentru că suntem deja pe final de an, ia să vă spun eu o mică poveste. O poveste despre unul din puținii oameni care m-au ajutat cu adevărat să devin ceea ce sunt azi. Nu e un articol despre mine, ci despre cineva care m-a format și m-a făcut să văd altfel lucrurile în cariera și în viață în general. Citeste mai mult »
[Ultima livrare pe 2015] – luni, 21 decembrie, tot la 18.30, tot la Obor.
Nu e prima data cand va povestesc de conservele de casa facute de Mihai Posedaru la Sarata Monteoru, un loc drag mie unde am fcut multe weekednuri pe pomina. Acum doua luni am facut ceva similar, asa ca stiti despre ce e vorba in mare… La rugamintea lui Mihai, revin cu ultima strigare pe anul asta la zacusti, sirop de catina si altele asemenea, ca va stiu pofticiosi, nu de alta…
Daca o sa faceti o incursiune prin blogurile de turism autentice veti observa ca in noiembrie gasiti o sumedenie de povesti din vacanta de vara. Asa e si la mine, s-au adunat zeci de povesti care trebuie scrise pentru posteritate, asa ca incep in ordine aleatoare (ca am din urma de povestit despre taberele de #biodiversitate, #taradornelor, expeditia #calatorestecumine etc). Azi, ca tot e weekend si a stat aproape tot vinul din fiert, povestesc despre prima mea vizita de „lucru” in Republica Moldova.
Acolo unde vulcanul activ intalneste marea limpede, acolo unde soarele mangaie plantatiile de masline si de portocale rosii, acolo unde reptilele mele dragi sunt active tot timpul anului, acolo unde vinurile din struguri crescuti pe campurile de lava se asorteaza cu fisticul ce indrageste acelasi tip de sol vulcanic, cam asta inseamna Sicilia pe scurt. Merg a zecea oara sa vad aceasta insula plina de surprize, luna mea preferata de a vedea sudul Italiei fiind luna octombrie.
Mai tineti minte articolul meu de acum doi ani despre borcanele de dulceata, sucul de catina si zacusca de Monteoru? Ma gandeam eu ca nu mai tineti minte. Iata ca se fac doi ani de cand nu am mai trecut pe la Mihai (spre rusinea mea), dar nu pot sa uit desfatul culinar pe care l-am avut la Mihai la pensiune…
Să fi fost acum vreo 10 ani de zile cand am inventat un nou joc în gașca noastră de prieteni: de câte ori ieșeam la o bere, o rugam de fiecare dată pe chelneriță să ne lase berile nedesfăcute, urmând să le desfacem cum puteam, fiecare din baieții aflați la masă (din păcate prea puține fete acceptau metehnele noastre din tinerețe). Iată ca toamna aceasta vine cu aceeași „milenară” provocare din partea Skol Romania. Berea SKOL a lansat vara aceasta o nouă campanie de comunicare al cărei mesaj principal e acela că o bere bună, adevărată, cum trebuie, o desfaci cum vrei tu, o bei cum vrei tu, lucru ilustrat și prin metoda inedită de deschidere a berii din noua reclamă SKOL. Citeste mai mult »
« Pagina anterioară — « Previous entries « Pagina anterioară · Pagina următoare » Next entries » — Pagina următoare »
