Archive for Sunt gurmand dar ma tratez

Ori bem bere, ori bem bere – o leapșă de la SKOL Romania

Să fi fost acum vreo 10 ani de zile cand am inventat un nou joc în gașca noastră de prieteni: de câte ori ieșeam la o bere, o rugam de fiecare dată pe chelneriță să ne lase berile nedesfăcute, urmând să le desfacem cum puteam, fiecare din baieții aflați la masă (din păcate prea puține fete acceptau metehnele noastre din tinerețe). Iată ca toamna aceasta vine cu aceeași „milenară” provocare din partea Skol Romania. Berea SKOL a lansat vara aceasta o nouă campanie de comunicare al cărei mesaj principal e acela că o bere bună, adevărată, cum trebuie, o desfaci cum vrei tu, o bei cum vrei tu, lucru ilustrat și prin metoda inedită de deschidere a berii din noua reclamă SKOL. Citeste mai mult »

Comments (1)

Cateva ganduri-aromă despre degustarea de brânză de la Meze

Saptamana trecuta am avut o noua degustare cu care am atras ura multor gurmanzi care nu au reusit sa ajunga: o degustare de branzeturi. Am anuntat-o inainte, si datorita acestui lucru am ajuns sa inchidem prea repede lista de invitati. Astfel, la festinul organizat la taverna Meze, cu sprijinul Napolact si Elcomex au participat mai mult bloggeri de food si bloggeri de travel (care au printre altele si darul infruptarii din bucatele lumii). Dar nu va temeti, urmeaza si alte degustari, amintesc despre ele la momentul oportun.

resizeDSC06527_1600x1067

Citeste mai mult »

Comments (1)

Degustare de branzeturi grecesti, italiene, frantuzesti si romanesti la Taverna Meze

Cand eram mic imi doream sa ma fac cioban. Sa am stana mea, oile mele si mai ales muntele meu de branza. Nu a fost sa fie, dar din cand in cand inca mai visez ca locuiesc pe o insula de branza regenerabila, fireste, din care pot manca dupa pofta. Asa ca deseara, Wildescapes organizeaza la taverna Meze, cu sprijinul Napolact si Elcomex, o degustare de branzeturi, prezentata de Mircea Panaitescu aka Zerocalorii. Degustarea are loc pe modelul degustarii de ulei de masline: Doru, Mircea & friends.

resizeDSC05961_1600x1067

Citeste mai mult »

Comentarii

Au aparut primele mieri bune pe 2015 #undegasescmierenaturala

Cum scriam si anul trecut, nu e simplu sa gasesti o miere buna, fara tratamente chimice, fara adaosuri, de la albine care au fost hranite cumai cu miere si faina d epolen iarna, nu cu melase si alte minuni etc. De cativa ani scotocesc prin piata dupa apicultori onesti, care vand in cantitati mici ceea ce mananca si ei oricum. Ma feresc de producatori cu mai mult de 100 de stupi pentru ca stiu ca ii ia valul cand vine vorba de bani si de productie. In acelasi timp caut pentru mine (si pentru voi) fractii monoflore deosebite pentru degustari dar si poliflore parfumate, gustoase si hranitoare pentru consumul zilnic al celor mari si mai ales mici 🙂

miere
[selectie de mieri poliflore si monoflore din Baragan: floarea soarelui sus, poliflora cu maracine jos, rapita dreapta]

Citeste mai mult »

Comments (2)

Un interviu cu mine si zece motive sa veniti in tura foto in iunie in Delta Dunarii cu F64

Dragii mei, sunteti cativa care doresc sa vada o experienta autentica in Delta Dunarii alaturi de mine. Altii dintre voi doresc sa invete cateva trucuri despre fotografia de natura. Iata ca, impreuna cu F64, am imbinat ambele deziderate cu un program ce se anunta spectaculos: plimbare cu barca, curs de fotografie wildlife, mancare pescareasca autentica (si mai am cateva atuuri in maneca). Iata mai jos doar 10 din numeroasele motive pentru care trebuie sa veniti la acest seminar practic, tinut in inima Deltei Dunarii (cazarea va fi la Mila 23, dar vom ajunge inclusiv la Letea!)

resizei00214 crop_1600x1067
[Vom fotografia califari albi, precum acesta, dar poate si califari rosii, rate si multe alte specii de pasari de apa] Citeste mai mult »

Comments (2)

Gânduri la rece, după degustarea de ulei de măsline (presate la rece) @ Taverna Meze

Sigur, titlul e oarecum tautologic. Nu aș fi avut curaj să organizez o degustare de ulei de măsline altfel decât folosind varietîți de ulei de măsline presate la rece, pentru că știți foarte bine că temperatura de prelucrare a uleiului de măsline trebuie să se încadreze în maxim 25-28 de grade Celsius. Dar deja anticipez din micile secrete ale acestui aur verde mediteraneean (pentru că la noi aurul verde e codrul dat jos de drujbele smecherilor, cu ungerea și beneficiind de oblăduirea aleșilor neamului).

19.Degustare Meze

Citeste mai mult »

Comments (1)

Degustare de… ulei de masline @ Taverna Meze

Dragii mei, dupa cum stiti, a fi gurmand nu inseamna sa infuleci un ceaun de gulas pe zi. Inseamna si o continua educatie a gustului, si ce poate fi mai buna pentru educatia papilei decat o degustare? Dupa degustarile de miere si whisky tinute de clanul Panaitestilor, urmeaza o noua zona: uleiul de masline.

resizeDSC07079_2048x1368
[masline din Sicilia, fotografiate in septembrie 2013, cu putin timp inainte de perioada culesului, care variaza in bazinul Mediteranei din septembrie pana in decembrie inclusiv]

Citeste mai mult »

Comentarii

Trei retete cu peste prezentate la Sanatatea in bucate cu Marius Tudosiei: picanca de stiuca, crap pe varza si plachie de crap ca la Braila

Dupa cum stiti de anii trecuti (2012, 2013), Marius Tudosiei de la Bacania Veche ma tot invita sa-i gastesc in emisiune. Anul acesta (sambata mai exact pentru cei care nu au stat cu ochii pe televizor) am fost iarasi invitat de Marius sa-i gatesc ceva bun. Daca in 2012 am gatit mamaliguta toponita, cartofi copti in lapte si pui chinezesc in sapte culori iar in 2013 am gatit curcan, musaca si imambayaldi, anul asta este anul.. pestelui. Am gatit trei retete traditionale, doua cu crap si una cu stiuca, asa cum le-am prins si eu la randu-mi de la altii mai mesteri ca mine.

resizeDSC02056_1600x1067 Citeste mai mult »

Comments (1)

Pur si simplu – o provocare faina primita de la Napolact

Stiati ca de cate ori merg in Apuseni ma intorc de acolo cu accent de ardelean? E firesc, ar zice unii, dar mie imi place. Trecand peste drumul lung cu prea putina autostrada, orice excursie dincolo de Carpatii Meridionali te invita la relaxare, pentru ca apuci sa te deconectezi. Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc, ci despre ideea de deconectare, de fuga de cotidian, de evadarea in natura sau oriunde altundeva, desparte de stresul cotidian. Saptamana aceasta am primit o astfel de provocare: cum sa te deconectezi fugind pentru o secunda din tumultul zilnic, fara sa alegi calea muntelui sau a sihastriilor, cum fac eu de obicei. Si pentru ca acest imbold a fost primit de Napolact, am scos de la naftalina cateva fotografii facute pe film…

resizeIMG036_800x1200 Citeste mai mult »

Comentarii

Rapirea din birou: Editia „rapirea din oras” #eroulurban

Dupa cum stiti, cand vine vorba de coclauri ma tin de șotii. Mai un teambuilding, mai o specie noua, mai o fotografie, mai un drum putin batut. Si desigur, din cand in cand mai rapesc oameni de bine din mediul lor obisnuit. Weekendul asta, peste o ora mai exact, dam startul aventurii „Rapirea eroului urban”, o campanie initiata de KFC Romania in cadrul unei campanii mai largi, #pebune, despre care v-am povestit deja aici pe blog.

10623392_10153246924412178_4645896434103394048_o Citeste mai mult »

Comentarii

« Pagina anterioară — « Previous entries « Pagina anterioară · Pagina următoare » Next entries » — Pagina următoare »