Desant naturalistic: vizitați Costa Daurada iarna

În goana mea permanentă după lighioane, am uitat să vă spun ceva important: este, practic, a doua iarnă petrecută la sud, la Mediterana. Mai călătorisem iarna la Mediterana (în Huelva, Spania, în Barcelona, Spania, in arhipelagul Baleare, dar și in Sicilia, plus Peloponez, Thassos și alte destinații similare, sudice). Evident, așa cum intuiți, este o mare diferență între o tură de câteva zile și o porție zdravănă, de câteva luni, în sezonul rece, indiferent de destinație.


[Pupăza (Upupa epops) este exemplul tipic pentru păsările care pleacă de la noi încă de toamna, dar aici, pe coastele Mediteranei, pot ierna fără probleme; în imagine, o pupăză fotografiată… într-un sens giratoriu!]

Profit de noul buletin naturalistic pe care il voi edita lună de lună de acum încolo pentru a vă trece în revistă câteva păsări frumoase pe care fie le vedeți/fotografiați greu la noi, fie deloc. De fapt, prin prezenta îmi exprim dezacordul virulent la adresa precipitațiilor precare din această iarnă din Spania, care au făcut ridicole toate căutările mele avide după amfibieni, pentru care pregătisem rute peste rute și desanturi peste desanturi. Dar cu ce secetă a fost, să lăsăm pârjolului cele broaște nemernice și haideți să vedeți niște păsări frumoase în continuare.

Un pescăruș rozalb (Croicocephalus genei) stă liniștit pe un vânt puternic, undeva în Delta Ebrului. Este un cunoscut cartier de iernare al speciei.

Tot în Delta Ebrului puteți vedea ruda indigo a găinușelor de baltă de la noi, mai exact găinușa albastră (Porphyrio porphyrio). Aici, un exemplar complet indecent (smocul de pene albe de la fund este de fapt coada).

Și nu era singura… pe o bucată de 1000 metri pătrați erau 25 de bucăți. La așa aglomerație, nu m-a mirat bătaia între cocoși (am stat cam o ora liniștit în mașină, admirându-i de pe marginea asfaltului).

Tot în Delta Ebrului puteți vedea mii de flamingi (Phoenicopterus roseus) în această perioadă. Pentru că sunt printre cele mai vizibile păsări din această deltă, nu insist mult asupra lor, vă spun doar că îi vedeți în cârduri impresionante din mașină, dacă faceți traseul de la saline.

Tot aici, în Deltă, vedeți aglomerări de pescăruși. Una din speciile care iernează aici, dar cuibărește și la noi, este pescărușul cu cap negru (Ichtyaetus melanocephalus). Acest exemplar are un traumatism frecvent întâlnit la speciile ihtivore: limba i-a perforat gușa, în urma unei tentative defectuoase de a înghiți o pradă, cel mai probabil un pește mai mare, care s-a zbătut în timpul încercării pescărușului de a-l înghiți.

Ochesc o altă scenă de viață și de moarte, chiar la plecarea din zona Ampostei, unul din orașele ce străjuiesc delta lungului fluviu care aduce ape limpezi și aluviuni roditoare tocmai din nordvestul Spaniei. Un stârc de cireadă (Bubulcus ibis) vânează lângă drum. În cinci minute reușește să înghită 3 prăzi – doi chițcani și această șopârlă de nisip iberică (Psammodromus algirus).

Plecând spre Barcelona, puteți vedea zonele stepice din spatele munților joși ce străjuiesc coasta de aur (Costa Daurada este traducerea catalană). Aici iernează șoimulețul de iarnă (Falco columbarius), exemplarele de aici fiind foarte cooperante cu aparatul foto.

În zona stepică, mai ales pe lizierele de pin, găsești și ruda iberică a ciocârlanului de la noi – ciocârlanul spaniol (Galerida tecklae) este pentru prima dată cooperant și reușesc o fotografie publicabilă (IMHO și asta e oribilă, dar nu vreți să vedeți celelalte cadre din ieșirile din primăvară din zona Jaen – Cazorla).

Pupezele hoinăresc și ele toata iarna în zonă. Această pupăză a prins chiar în fața mea o coropișniță. M-am ridicat uluit de pe gazonul unde mă tologisem cât eram de mare, scuturându-mă de căpușe. Fusesem la 5 metri de această scenă. Ce-ți mai trebuie Netflix?

Tot pe coastă, urcând după Tarragona, ochesc un dig unde speram să văd specii pelagice. Acestea s-au lăsat așteptate, dar lângă mașină cânta de mama focului din scaieții ăia aliniați o presură bărboasă (Emberiza cirlus). O specie de podiș și dealuri subcarpatice la noi, aici ușor de văzut în zone de coastă.

În Barcelona, din nou spectacol – același* stârc de cireadă amintit mai sus se plimbă printre copiii din parc, furând semințele de floare aruncate de oameni porumbeilor. Unul din ei are un rinolit urât pe cioc (o formațiune de tip calcul osos ca urmare a unei accidentări la vânătoare, stârcii folosind lovituri puternice și precise de cioc pentru a prinde insecte, pești și alte animale mici). * – același – aceeași specie, nu exemplar.

Dar Barcelona ascunde un secret multicolor. De niște ani, o specie frumos cântătoare, scăpată din coliviile oamenilor, și-a încropit populație reproducătoare pe dealul Tibidabo de lângă Barcelona.

Am pândit-o 5 zile și de fiecare dată am reușit să o văd: Leiotrix lutea. Greu de scos din umbră, dar și când reușești… se aude chiotul până la Atlantic!

Închei acest prim articol despre coasta estică a Peninsulei Iberice cu o specie tare dragă mie, mai ales că am găsit un loc (o „riera”) unde fâsa de luncă (Anthus pratensis) e la fel de ușor de fotografiat ca lișițele de pe Lacul Morii. Bine, exagerez nițel, pentru alea nu trebuie să stai liniștit pe lângă tufele de tamarisc. 😀

(va urma)

[Pentru cei mai puțin familiarizați cu terminologia, am povestit mai pe larg despre ce presupune un desant naturalistic aici pe blog, acum 5 ani.]

[mulțumirile mele merg către Lou Bertalan, Gabriel Plăiașu, Radu Boncea și Antal Boncoi, știu ei exact pentru ce!]

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Un comentariu »

  1. Buletin naturalistic #02: România în context naturalistic european – Doru Panaitescu said,

    28 februarie 2022 @ 10:03 pm

    […] 2. Că tot vorbim de meleaguri europene, coasta Spaniei nu pune probleme de securitate. Un articol recent aici. […]

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un comentariu