– editorial de Doru Panaitescu

Cum vă promiteam în ianuarie, la fiecare final de lună calendaristică vă pregătesc un buletin naturalistic, să aveți la ce reflecta pentru luna care vine. Azi aș vrea să vorbim puțin despre România în context european. Spun asta din multe motive, dar în primul rând pentru că publicul neavizat are tendința „patriotică” de a împărți animalele sălbatice în animale „de la noi” și animale „din alte țări”, uitând, probabil, o chestiune simplă: animalele nu au pașaport și trec fraudulos orice graniță închipuită de oameni.

Da, aceleași mierle de la noi pot fi văzute și în Marea Britanie. Dropiile cu care ne lăudăm recent că iar cuibăresc pe teritoriul României sunt mult mai abundente în Spania. Iar flamingii care ne vizitează rar, dar regulat sunt aceiași și în deltele de la Mediterana.
Deloc întâmplător, am ales ca în ultimii ani, turele mele pe coclauri să se concentreze pe locuri sălbatice (și antropice, de ce să mint) din Europa, pentru ca, prin portofoliul meu de fotografii, să aduc pe ecranele celor care mă urmăresc cât mai multe vedete ale faunei europene (știți, probabil, că pentru mine nu există specii urâte, neimportante sau neemblematice). Chiar cred că acest demers, greu și costisitor, se va concretiza într-un efect scontat de mine pe termen lung – înțelegerea și simpatia pentru animalele sălbatice cu care avem ocazia să ne întâlnim pe Bătrânul Continent.

Este datoria noastră morală să protejăm fauna indiferent de granițe. Iar în noul context geopolitic, speranța mea, da, merge spre habitatele vecinilor noștri asediați de câteva zile: Ucraina. Da, știu, trebuie să ne pese de oameni în primul rând (departe de mine de a nu pune oamenii pe primul loc), dar animalele alea bubuite de zeci de tancuri și alte guri de foc nu au nici ele vreo vină. Ironic, chiar mă gândeam anul trecut că e nesigur să te aventurezi spre estul extrem al Europei (deși am o listă interesantă de faună a vecinilor de la est de Sulina), iar acum s-a adeverit: planul meu de a vedea specii de origine asiatică sau nordică, precum Syrrhaptes paradoxus, Surnia ulula sau Bubo scandiacus trebuie să aștepte ape mai line.

Revenind la ale noastre, încerc și prin acest buletin să mai desțelenesc lungul drum al educației naturalistice de la noi, care merge cu pași mici spre normalitate. Speranța mea se îndreaptă în special către cei mici, iar interviul în sălbăticie din această ediție vine mănușă pe acest deziderat – l-am intervievat la distanță pe unul din cei mai tineri creatori de conținut foto naturalistic de pe grup, Sasha! Acestea fiind zise, vă las mai jos câteva recomandări ale ediției.

1. Interviul cu Sasha de care am amintit mai sus; o plăcere să văd atâta pasiune pentru fotografia de faună la nici 10 ani împliniți! Linkul spre interviu aici.

2. Că tot vorbim de meleaguri europene, coasta Spaniei nu pune probleme de securitate. Un articol recent aici.

3. Un alt articol util celor care iubesc reptilele. O trecere în revistă a șerpilor de la noi.

4. Nu e de la noi, dar este o specie pe care o visez noaptea, în visul ăla în care găsesc cobre, scoprioni și vipere de nisip. Un documentar despre buha de deșert, o specie din Western Palearctic.

Lectură ușoară, ne auzim pe final de martie pentru o nouă ediție (și un nou interviu în sălbăticie).
#biodiversitate #buletinnaturalistic #interviuriînsălbăticie

Interviuri în sălbăticie: Sasha, fotograf de natură la 9 ani