Pentru mine, noțiunea de mers la munte este indisolubil legată de evitarea Văii Prahovei. Nu mă înțelegeti gresit, Bucegii sunt niște munți fantastici. Doar că hoardele de turiști și antropizarea excesivă (casă lângă casă, pensiune lângă pensiune) au făcut să păleasca în atractivitate atât ei, cât și principalele căi de acces spre ei. Așa că… iată-mă îndrăgostit de munții… de lângă Bucegi, când vine vorba de Meridionali. Așadar, munții Baiului, munții Ciucaș, munții Piatra Craiului și munții Leaota sunt principalii amfitrioni ai expediției de duminica trecută.

Și cum vremea însorită stătea să ningă, am ajuns tiptil tiptil în culoarul Rucăr Bran. Evident, am părăsit puțin asfaltul ca să vedem dacă anvelopele astea ce ne-au provocat sa ieșim din casă stiu să mearga și altundeva decât pe asfalt. Și… se pare că știu. Deși traseul a fost la limită, ne-am descurcat să ajungem cu bine la Cetatea Carului, o pensiune cochetă și drăguță, dotată cu o terasă cu priveliște de nu-ți mai vine sa te dai plecat.

Gazdele primitoare ne-au asteptat cu un bulz făcut cu brânză de burduf din zonă, fara să știe ca veniserăm ață la bulzul lăudat. Deși nu are cum sa iasă exact ca la stână, eu i-am acordat calificativ mult peste medie (dar e loc de mai mult/mai sus).

A doua zi ne-am delectat cu cele mai bune plăcinte, cele mai bune brânzeturi locale (cașul ăla afumat e o bucată de Paradis) și cea mai limpede miere de salcâm adusa de la Poiana Mărului, din zonă. Dar a trebuit să ne ținem făgăduiala și sa plecăm pe urmele Tigăilor, un regal al conglomeratelor.

Tigaile ce strajuiesc platoul de lângă vârful Ciucas nu s-au lasat prea ușor convinse să iasă în lumina reflectoarelor. Întâi ne-au aruncat, precum un balaur supărat foc și pară pe noi, o ploaie măruntă in cale (amestecată cu resturile de zăpadă ramasă de peste iarnă).

Am răzbit până aproape de bârlogul zmeilor și atunci am primit și o dâră de noroi pe care a trebuit să o înfrângem.

Apoi, într-un final, a treia probă: ne-a aruncat asupră-ne o ceață de ne-a băgat tuturor aparatele foto în tocuri, iar lui Răzvan drona înapoi în valiză.

În zadar am răsturnat bușteni si pietre în albia râului: salamadrele au fost de negăsit, iar huhurezii mult prea pleoștiți să ni se arate… Ne-am mulțumit cu o pastramă excelentă cu cârnați tot de casă și ei…

… și cu niște ghiocei proaspăt ieșiți de sub zăpadă (prilej să ne întrecem în lentile și inele macro).

Doar o ceată de pițigoi de felurite culori ne-a însoțit pe drum. Moțați, de munte, mari, de brădet…
Așa că… am schimbat foaia si ne-am retras strategic pe Valea Strâmbei, dincolo de Zărnești, unde am fost să vizităm o pădure neatinsă vreodată de secure sau de TAF (acesta din urma era folosit pe versantul de dincolo de limita rezervației).

Pădurile virgine sunt din ce în ce mai puține în Europa; România incă se mai poate mândri cu importante suprafețe în arealul catenei carpatice, ceea ce asigură o bună biodiversitate în zona de munte. Iată o priveliște tipică dintr-o pădure neatinsă de om: vreascurile si copacii cazuți din abundență asigură un habitat specific, cu multe tipuri de ciuperci, insecte și păsări care cuibăresc in arbori uscați (huhurezi, ciuvici, minunițe) dar și specii care caută hrana in copaci uscați sau pe sol, sub vreascuri (ciocănitori, brumărițe, pănțăruși, țicleni sau alunari).

Deși am fost chiar in zona de hrănire a ursului brun, în afară de niște oase și o sumedenie de corbi nu am văzut mare mișcare. Ortacii mei au răsuflat ușurați în vreme ce strigam din corn regruparea, și doar niște caprioare rătăcite pe valea plină de păstrăvarii ne-au alinat setea de văzut lighioane. Cum era cam întuneric, ne-m mulțumit sa mai scoatem cativa boboci de flori de munte de sub frunze…

Partea frumoasă a munților este tocmai imprevizibilitatea lor. Cât despre faună, am văzut destulă in Dobrogea și tragem mari speranțe să mai vedem în urmatoarea tură, în Retezat.

Dar să vă dau și niște ponturi despre traseele de offroad ușor și mediu din zona aflată în imediata vecinătate sudică a Brașovului:

Brașov – Săcele – cabana Ciucaș și retur (atenție, recomandat anvelope bune pentru teren și mașini cu reductor – mai ales pentru ultimul kilometru până la cabană). Un traseu spectaculos, cu faună pe drum și cu priveliști superbe în zona Tigăilor din golul alpin.

Brașov – Prejmer – Vama Buzăului – rezervația de zimbri – Săcele – Brașov. Traseu recomandat în special cuplurilor cu copii, iar drumul forestier Vama Buzaului – Sacele Brașov nu pune probleme deosebite autovehiculelor 4×4. Iar zimbrii sunt ușor de văzut și de atras aproape de gard. Detalii în privat despre zimbrul Ionică!

Brașov – Bran – Zărnești – Poiana Mărului – Șinca Nouă – Valea Strâmbei – Șinca Nouă – Vulcănița – Holbav – Cristian – Brașov. Un traseu ușor, de duminică, ce se poate solda cu un păstrăv numai bun la una din păstrăvăriile din vale.

Brașov – Bran – Fundata – Șirnea – Ciocanu – Cheile Dâmbovicioarei – Podu Dâmboviței – Fundata – Brașov. Un alt traseu spectaculos, care trece munții și străbate unele din cele mai abrupte sectoare de chei din țară.

Brașov – Bran – Moieciu – Peștera – Zărnești – Cristian – Brașov. Un traseu pitoresc și ușor, dar de evitat vara când drumul este foarte prăfuit.

Și unul mai dur decât media celor prezentate aici, numai pentru mașini cu dotări de offroad (nerecomandat începătorilor și aventurierilor solitari):

Brașov – Săcele – Cheia – Măneciu – Sion – Tabla Buții – Vama Buzăului – Prejmer – Brașov. Un traseu dificil, mai ușor de făcut dinspre Sion spre Săcele, cu o coborâre „nervoasă” din Tabla Buții spre cascada Urlătoarea (drum forestier cu exploatare activă – configurația jgheabului se poate modifica de la săptămână la săptămână). Recomandat celor ce fac parte dintr-un club de offroad și au cu ce să-l facă, în grupuri de două-trei până la cinci-șase mașini.

Atât deocamdată, de lângă Brașov. Au mai scris despre asta Dragoș, Ivo, Mircea și Razvan.

Și evident, nu uitați de concursul Goodyear. Poate vreți o experiență similară alături de noi în weekendul 9-11 mai, în Cazanele Dunării și nu știți cum să faceți să veniți cu noi.