Poveste de Intâi Decembrie (in memoriam)

Amintiri de Întâi Decembrie pe aproape 4 roți

Acum, că ați terminat de vizionat parada tancurilor mai vechi decât Sfinxul, ați șters de pe mustăți sosul de fasole și ați mârâit de pe băierile gâtlejului aroma de ciolan fugărit prin cazan de un polonic nedrept cu porțiile, să vă povestesc o isnoavă de acum mai bine de 10 ani, taman de un 1 Decembrie Național și autentic.

Eram la un concurs de offroad în Buzău, ultima etapă a campionatului din acel an, iar eu eram copilot pe un G-Klasse condus de regretatul meu coleg de liceu, prieten și companion pe la diverse ieșiri cu acaretele de teren, Alin.


[mașina de concurs din această poveste, fotografiată în Deltă, la una din primele mele ieșiri pe coclauri cu Alin]

Alin își cumpărase de la un alt pasional acest Mercedes negru GKlasse 230 benzină, ediție limitata, din 1988 dacă nu mă înșel, căruia îi schimbase motorul să aibă mai mult cuplu pe noroaie; ulterior, Mercedesul fusese pregătit de el cu minuțiozitate. Cu el mergea la vânătoare și, ocazional, la concursuri de offroad.


[aici, Alin având copilot pe Raluca, soția lui, la o tură prin Insula Mare a Brăilei – pe fundal se văd munții Măcin]

După ce mi-am exprimat dorința de a-i fi copilot la competiții, am început să ieșim mult mai des pe coclauri (pentru că nu-l mai văzusem vreme de aproape 10 ani de la terminarea liceului, dar ne-am reîntâlnit în context de business, el conducând o mică agenție de publicitate full service, iar eu vanzator de publicitate online la ArboMedia). Am recuperat anii dintre liceu și momentul poveștoo de față prin ture cu ambele mașini (eu aveam Terrano pe vremea aia, nu îmi luasem încă Patrolozaurul, dar deja cochetam cu ideea de offroad mai serios decât cu Terrano).

Dar să revin la poveste… în acea zi de 1 decembrie, Alin era pompat să scoată un timp bun la acest concurs, unde participam la categoria Open, o categorie unde era foarte probabil să-ți rupi mașina dacă nu ești suficient de dibaci.

La Open se mergea în tandem, doua mașini cu doua echipaje, ideea era să poți beneficia de asistență și să dai dovadă de fairplay pe parcursul concursului.


[imagine cu mașina lui Alin din acea zi de concurs, când vremea superba si peisajele de poveste ne făceau să ne bucurăm că am venit la competiția de la Buzău]

Cealată mașină, un Nissan Patrol Y60 cu roți mai mari decât ale noastre (cred că avea 37”, noi, modești, aveam doar 35”), detaliu care avea să conteze în povestioară mai mult decât credeam.

[același loc, dar mașina cu care făceam tandem – un Patrol Y60 la fel de bine pregătit, dar la fel de vechi ca Mercedesul nostru 😀]

Zis și făcut, aliniați regulamentar la start, plecăm în trombă de la Sărata Monteoru, pe niște drumuri pe car ele știam destul de bine, județul Buzău fiind unul din locurile cele mai bune de offroad din țară, dintr-un motiv simplu: aici sunt multe zone cu ”badlands” și nu îți ia mai mult de 5 metri sa te impotmolesti cu orice mașina ai avea, dacă nu stai pe drumul corect (care de cele mai multe ori nu e tocmai vizibil).


[nu eram singurii cu necazuri tehnice, și alte echipaje au avut de furcă datorită traseului destul de dur – aici, un echipaj de la Extrem]

Fix așa au pațit și partenerii noștri din mașina de tandem. După nici doua ore de mers după roadbook pe traseul de concurs, într-o zona cu șleauri, pilotul Nissanului a forțat cu volan maxim dreapta ieșirea dintr-o baltă și caseta de direcție a cedat. I-am luat la șufă cinetică pe băieți să degajăm drumul pentru celelalte echipaje și am decis să abandonăm și noi, în ideea să îi ducem la Buzău să facă rost de o casetă de direcție second-hand.


[Această fotografie este realizată la doar câteva minute după ce caseta de direcție a Nissanului a cedat]

După vreo 3-4 telefoane la băieții veseli de la Buzău, am găsit și am tocmit o casetă de direcție, doar că… trebuia să mergem la Buzău să o luăm. Și cum traseul era departe de orice urmă de asfalt, am luat-o înapoi pe roadbook și ne-am tot chitit cum să ieșim mai repede de acolo. G-Klasse-le nostru era în două uși, așa că am rabatat scaunul de la copilot, cei doi din echipajul de pe Patrol s-au înghesuit pe bancheta din spate, luptând pentru loc cu sufele, scripeții și alte echipamente de recuperare puse la îndemână de Alin în spate și… dunga spre civilizație!

Uitându-mă eu pe roadbook, văd ca la doar 10 poziții mai încolo de unde eram e desenat un teren de fotbal. Cum terenurile de fotbal nu sunt prea multe în mediul rural, am făcut următorul raționament – stadionul ăla e sigur într-un sat mai răsărit, iar satele mai rasarite poate au fost miluite de prefectură cu niscaiva asfalt, de unde am fi ajuns mult mai repede la Buzău, decât să orbecăim prin pădure pe drumuri desfundate.

Așa că iată-ne ajunși în cătunul dinainte de locul unde rupsesem caseta de direcție a Patrolului, iar în mijlocul cătunului, lângă o troiță, vedem un birt, evident deschis, unde se legăna un uncheș. Am făcut repede calculul: e 1 decembrie, e duminică, deci toată lumea e mangă. E inutil să intru în birt, poate ne trezim că ne luăm și la bătaie cu ciuciubații satului. Dar încerc măcar să aflu de la moș unde o fi stadionul ‘cela.

– Stai, oprește mașina, strig la Alin, care mesteca prin casetofon după o melodie de dor și jale. Să îl întreb pe creștinul ăsta despre stadion, și… hop! sar repede din mașină, în timp ce Alin dă geamul jos și îți aprinde o țigară să nu-i afume prea rău pe partenerii noștri de tandem.

Mă dau aproape de nenea ce se legăna și îl întreb pe un ton familiar, bătându-l tovărășește pe spate.

– Ia zi unchiule, un stadion găsim și noi pe aici? Am auzit că e unul pe aproape.

Unchiul se clatină amenințător spre planetă, apoi se îndreaptă brusc, își dezvelește singurul incisiv de pe mandibulă, rânjind a la Guță și ridică un deget, sfătos. Apoi începe să îngaime:

Jâjâ-jâjî….jâjâ-jâji! Apoi clipește șmecher, iscodindu-mă cu o privire tulbure să vadă ce am priceput.

– Unchiule! Un stadion! Unde e? Aveți stadion aici? Repet eu, ridicand puțin glasul, ca poate pricepe.

Jââââjî-jâââjî jâââjâââ-jâââjî… începe iar să gâjâie ceva neinteligibil din gât, rotind degetul îngălbenit de tutun, în semn de mare prețuire pentru ideea pe care se chinuia să o articuleze.

Uluit de onomatopeele moșului, având sonoritatea unui Mig în cădere, mă retrag mustăcind dar și ușor nedumerit de dialogul celest de mai devreme, urc în dreapta și îi zic lui Alin, care sorbea ultimul fum din țigara pe care o fumase cu mare viteză:

– Hai, dă-i înainte, m-a lămurit buștean!

– Dar ce a zis? Întreabă Alin, pornind spre capătul cătunului.

– Nu știu exact, că nu a scos pe gură decît cuvinte compuse cu litera J, îi răspund eu.

La care copilotul celeluilalt echipaj ne consolează:

– Lasă mă că e bine, măcar omul a fost coerent!

– Cee? Unde vezi tu corerență în jâjâ-jâjî jâjâ-jâjî?

– Păi măcar a zis același lucru și a doua oară, că l-am auzit!

La mulți ani, România, pardon, Jojâjia!

#ÎntâiJejejjie

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu