În ultimele săptămâni am postat puține fotografii în comparație cu alte perioade ale anului, așa că mulți m-au întrebat ce e cu mine și pe unde mișun? Răspunsul, ușor de intuit pentru o bună parte din cei ce mă cunosc, este simplu – am avut nițică treabă prin Dobrogea. Încă de acum vreo două săptămâni anunțam aici pe blog că am treabă în Dobrogea, să monitorizez tot ce mișcă în parcurile eoliene ce aparțin Enel Green Power România, iar azi a venit rândul tuturor lighioanelor dobrogene ce au dat nas în nas cu mine pe cocaluri să iasă în lumina reflectoarelor virtuale, pe firmament.

[O cucuvea (Athene noctua) așteaptă înserarea pentru a porni în calea viețuitoarelor nopții. Este una din zecile de specii observate în doar câteva zile în Dobrogea, în parcurile eoliene pe care le-am vizitat]

Paranteză: uneori stau și mă gândesc, dacă păsările ceriului ar putea vorbi, oare m-ar da în fapt cât sunt de stalker? Poate de-asta nu am drag de a fotografia oameni, probabil că i-aș speria cu paroxismul meu când vine vorba de a prinde cadre bune. Dar să vorbim mai puțin despre mine și să povestim mai mult despre animalele Dobrogei… de lângă eoliene.

În primul rând, fac o cuvenită precizare: aceste ture foto din parcurile eoliene nu sunt nici activitate științifică, nici vreo raportare.

Demersul meu este mai mult de tip “discover the wilderness behind”. Cum accesul pe terenurile din parcurile eoliene este restricționat, am primit dispensă să cutreier în lung și-n lat parcurile eoliene deținute de Enel Green Power România, șapte la număr în Dobrogea (iar al optulea este cel de la Sveta Helena, vizitat de mine anul trecut), să pot arăta biodiversitatea ce se ascunde în aceste locuri.

La prima vedere, habitatele stepice sunt dezolante pentru cei obișnuiți să vadă sălbăticia munților Carpați, unde verdele predomină, apele de suprafață sunt din belșug iar linia orizontului oferă călătorului o permanentă schimbare de perspectivă.

Stepa este un tărâm neprietenos la prima vedere, plictisitor pentru alții, dezolant prin monotonia aparentă. Dar toate acestea sunt doar aparențe: un ochi antrenat va putea desluși comorile ce se ridică din praful stepei nesfârșite, căreia îi găsești repede hotarul odată ce deprinzi meșteșugul deplasării prin infinitatea sa aparentă.

[O barză albă (Ciconia ciconia) caută insecte și alte animale mici în apropiera unei turbine eoliene. Este gata de plecare spre sud, așa că trebuie să se hrănească bine pentru a avea rezerve de energie pentru lungul drum spre Africa, unde va ierna]

Fauna de aici este nu doar bogată, ci și spectaculoasă. Vizitele mele în toiul verii se anunțau mai mereu serbede și cu specii extrem de comune. Dar eu, cu lectția făcută de acasă, știam că în Dobrogea nu va fi așa. Vă prezint mai jos doar câteva din animalele găsite de mine în cele 6 ture realizate vara aceasta în Dobrogea, în zona parcurilor eoliene plus zonele adiacente. Pentru că nu există pasăre legată cu lănțișorul de picior și nici granițe pentru animalele sălbatice. Acelea sunt pentru iubitorii de statistici administrative și de prezentat pașaportul la o gheretă, nu și pentru păsările cerului, simbol al libertății (și motivul principal pentru care le admirăm noi, oamenii).

[Un stol de ciori de semănătură (Corvus frufilegus) se înfruptă din floarea soarelui, deja coaptă. Le-am urmărit minute bune, se hrăneau frenetic, nesinchisindu-se de mașina din care le fotografiam, de la mică distanță. Rețineți: your car is the best hide!]

Să începem cu speciile tipice stepei, păsările de stepă. Prima surpriză personală de la parcul eolian Valea Nucarilor a fost o familie de potârnichi. Găina cu 10 pui, binișor crescuți, aproape de talia unui adult, mi-au tăiat calea pe unul din drumurile de acces. Le-am urmărit încet, cu mașina, profitând de obrăznicia lor de a folosi drumurile neasflatate pentru a se deplasa între tarlale.

Puii erau mult mai curioși decât adultul care îi însoțea. Aproape deja de talia unui adult, erau mereu la mică distanță de cloșca ce îi însoțea.

A venit rândul presurii cu cap negru, o altă specie emblematică a stepei, să mă păcălească nițel. Fiind un exemplar tânăr, de anul acesta, nu semăna deloc cu ce știam eu că este în determinator.

Abia văzând penajul dorsal am înțeles că era un exemplar tânăr de presură cu capul negru. Inițial am zis că e un cânepar mai șters și era gata gata să nu-l fotografiez. 😀

Foarte asemănătoare cu presura cu cap negru este culmea, nu o presură, ci o codobatură, cea galbenă, mai exact. Având aceleași culori, poate fi lesne confundată cu masculul de presură cu cap negru. Iată un cadru cu ambele specii.

Masculul de codobatură este și el frumos colorat, prezent mai mereu pe drumurile de acces spre eoliene.

Iar drumurile par a fi înțesate de păsări. Iată aici, trei codobaturi de vîrste și penaje diferite pe același sector de drum. Nu e așa că e frumos să faci birdwatching la 30 de grade? 😀

Presura sură era și ea prezentă, așa că am profitat de lumina bună pentru o fotografie mai acătării cu specia, de altfel foarte tolerantă în comparație cu alte presuri.

O altă specie tipică zonelor deschise este fâsa de câmp (Anthus campestris). Am reușit, undeva langă eolienele de pe dealurile de lângă Valea Nucarilor, să surprind fâsa asta de aproape, pe niște buze de faleză de calcar pline de licheni portocalii, tipici în Dobrogea.

Aceeași specie mi-a pozat și mai frumos, câteva zile mai târziu, pe vegetația uscată din zonă

Foarte asemănătoare cu fâsa de câmp este ciocârlia de câmp. Această micuță dar guralivă pasăre este asuprită de vânătorii români și mai ales de cei italieni și libanezi, de când a fost inclusă pe lista speciilor cinegetice. O eroare intenționată care a trecut de Parlament și care creează rpezmisele unui adevărat carnagiu, vânătorii nefiind în stare să diferentieze în teren speciile de ciocarlie unele de celelalte. Și nouă, pasionaților de birdwatching, ne e greu uneori, darămite vânătorilor. În fine, nu mai dezvolt subiectul.

Închei lista speciilor de păsări stepice cu preferata mea – ciocarlia de Bărăgan. Este o specie dragă mie, eu fiind născut în Bărăgan, pe mal de Dunăre, astfel că de fiecare dată când povestesc despre ciocârlia de Bărăgan revăd cu ochii minții stepa nesfârșită și plină de subiecte fotografice (cu pene, blană sau solzi, după caz).

Dar sub eolienele astea nu sunt doar păsări, ci și alți cântăreți. De pildă acest greiere borțos, una din cele mai mari insecte de la noi, care mi-a traversat drumul. Am profitat pentru o mica sedinta foto pe caldarâm.

Oricum, despre insectele găsite aici voi face o postare separată, am fotografiat o grămadă de specii interesante și trebuie să fiu sincer, fără ajutorul lui Cătălin Răzvan Stanciu, biologul însărcinat cu monitorizarea faunei din parcurile eoliene operate de Enel Green Power România, nu m-aș fi descurcat. Bine, cu greierele borțos nu sunt la prima întâlnire, dar multe din speciile de insecte și alte nevertebrate găsite aici am avut mult de furcă la identificări.

Nici herpetofauna nu s-a lăsat mai prejos. Acest gușter neînfricat mă păzea de vreo 10 minute, în lateralul mașinii, în vreme ce eu mă căzneam să fotografiez niște ciocârlii de câmp. Am văzut cu coada ochiului cum ieșise pe ”strasse” și l-am prins în cadru.

Un alt exemplar a fost salvat dintr-o capcană antropică, cu prețul unei înțepături în zona gurii de la o viespe care păzea cuibul amplasat pe buza capcanei de unde mă chinuiam să scot gușterul. Un preț mic pe care l-am plătit pentru ”deranj”, dar până la urmă am ales să nu cobor în puț, amplasând în schimb niște fire lungi de vegetație pe care gușterul a reușit să se cațere și să iasă peste noapte. A doua zi am inspectat de trei ori gaura la ore diferite și gușterul nu mai era unde stătea initial, pe musamaua aruncata în puț. Nu vă mai pun poze cu el, era la fel de frumos ca cel de mai sus, doar că mult mai slăbit. M-am consolat cu un vânturel de seară care vâna în apropiere.

Pentru ruda sa vărgată, gușterul celălalt (Lacerta diplochondrodes), a trebuit să mă dau jos din mașină și să mă apropii tiptil, profitând nu doar de experiența mea anterioară la fotografiat șopârle in situ pe toate meridianele Europei, ci și de curiozitatea tipică gușterilor de pretutindeni.

Pe final, pun un cadru pe cât de ușor de realizat (nu am făcut decât să cobor geamul mașinii) pe atât de expresiv. Iepurele din lanul de floarea soarelui a stat cuminte prețe de câteva secunde, apoi s-a plictisit de rafalele ce se auzeau dinspre mașina prăfuită și a rupt-o la fugă peste ogor, dar eu îmi încărcasem deja cardul.

Va urma

Acest articol este o invitație la lectură pe teme naturalistice, redactat cu sprijinul Enel Green Power România, cărora le mulțumesc anticipat pentru sprijinul logistic și accesul în parcurile eoliene, respectiv informațiile tehnice puse la dispoziție pentru documentarea acestei serii de articole.