Fauna de sub turbină – în vizită la parcul eolian Enel Green Power Sfanta Elena

text: Doru Panaitescu
fotografii: Doru Panaitescu, Aurelian Nedelcu

Mai tineți minte povestea cu corcodeii din Canary Wharf? Dar pe cea cu pelicanul din rafinăria Rompetrol? Ei bine, seria suprizelor naturalistice în medii modificate atropic, mai mult sau mai puțin, continuă. Saptamana trecută m-am întors dintr-o tură de vară (cu adevărat de vară) din extremitatea vestică a Cazanelor Dunării.

Am ajuns acolo la invitația Enel Green Power România, care are acolo unul din cele 8 parcuri eoliene de pe teritoriul țării, pentru a vedea cum stă treaba cu biodiversitatea din zonă. Invitația a fost de fapt o provocare: am primit o listă de păsări care cuibăresc în arealul parcului și am fost nevoit să fac ce face orice “listaș” care se respectă – să găsesc păsările de pe listă și eventual să îmbogățesc lista. Și uite-așa m-am trezit alergând presuri galbene prin tufele de pe dealurile ce urcă de la Dunăre…


[Presura galbenă (Emberiza citrinella), cea mai frecvent văzută pasăre din parc, mai des întâlnită decât vrăbiile chiar]

Făcând o paranteză, trebuie să recunosc, nu sunt deloc un tip extremist. Sincer, detest eco-teroriștii ăia care fac numai petiții, se leagă de buldozere și mașini de cărat lemne sau care pichetează fel și fel de instituții pentru a opri masacrele asupra naturii. Personal detest ipocrizia celor care înfiereză confortul civilizației, de care beneficiază dar pe care o desfidă. Prefer să văd mai degrabă calea de mijloc, acea rută aleasă de oamenii cu glagorie, care încearcă să conserve ce găsesc, să dovedească respect și interes și pentru mediu, nu doar pentru lege și profitul care guvernează capitalismul. Pe scurt, am vrut să verific cu ochii mei angajamentul Enel Green Power de a respecta și a sprijini chiar natura, cu minim de impact în acest loc blagoslovit de Cel de Sus cu destule bune.


[priveliștea de sus, din parc spre Dunăre este deosebită – am văzut multe eoliene prin multe țări, dar aici priveliștea este puternic îmbogățită de malurile celui mai mare defileu european, Cazanele Dunării, care încep aici, străjuite de cetatea Golubăț (Golubac) la sârbi și de ruinele culei de la Coronini]

Iar zona, habitat deschis cu tufe, este prielnică pentru observatii ornitologice în orice perioadă a anului…

Primul șoc pe care l-am avut mergând sus, de la Cula de pe dealul Coroninilor, a fost un donjon militar construit pe ruinele unor fortificații dacice (se presupune că apoi a fost cetatea lui Glad, iar in final a lui Ladislau).

Aici mă aștepta un vânt… numai bun de convertit în energie. Cele 8 parcuri eoliene plus cele patru parcuri fotovoltaice asigură celor de la Enel o productie anuală de 1,25 TWh de energie verde, sustenabilă, adică apropximativ 2% din producția totală de energie din România (capacitatea totala instalata este de 534 MW).
Până în 2030, conform angajamentelor României, ponderea energiei din surse regenerabile va trebui să fie de 30,7% din totalul energiei electrice consumate. Iar această energie de care avem cu toții nevoie trebuie să se afle în armonie cu mediul. În general, la turbinele eoliene, preocuparea ecologilor este impactul asupra faunei, în special asupra speciilor ce se pot lovi de palele elicilor, respectiv păsările și liliecii din zonă.

Taman de asta am mers cu ochii mei să văd care este impactul, dacă este deranj. Aveam să văd lucrurile cu ochii mei… dar să nu anticipăm.
În primul rând, lista cu păsări (ce fuseseră observate în zonă) cu care am plecat la drum era nu foarte mare: 17 specii ar cuibari acolo, în parc, intr-o zonă semideschisă (ciocârlie de câmp, șorecar comun, sticlete, corb, cioară grivă, presură sură, presură galbenă, presură de grădină, vânturel roșu, rândunică, sfrâncioc roșiatic, sfrâncioc mare, codobatură galbenă, pietrar sur, vrabie de casă, graur și sturz cântător).


[O presură sură cu insecte în cioc se chinuia să-și țină echilibrul pe o tufă, vântul puternic nefiind tocmai pe placul ei]

Pentru sfrâncioc mare probabil voi mai veni o dată la iarnă, iar codobaturi galbene nu am văzut, restul fiind specii relativ ușor de găsit în teren, pe care le-am bifat imediat.

In cele 5 zile petrecute în zonă aveam să cresc lista de specii la mai mult de dublu. Suplimentar, am văzut mult mai multe păsări de talie mică (predominant), dar și acvilă mică, care vâna fără scrupule pe pajistile din zona turbinelor. Dintre speciile de talie mică, amintesc: silvie de câmp, grangur, codobatură albă, pițigoi de livadă, pițigoi sur, pițigoi albastru, pițigoi mare, cânepar, cinteză, prigorie, mărăcinar negru, guguștiuc, ciocârlie de pădure, ciocârlan, țiclean, ciocănitoare pestriță mică, presură bărboasă și lista nu se oprește aici.

Dintre toate, trei specii de păsări mi-au produs o mare bucurie – pe plan personal. Prima, ciocârlia de pădure, pe care nu o mai văzusem de ceva ani, într-o iarnă la Covasna. Aici era preocupată să ducă de mâncare puilor, iată un adult strângând insecte din iarba din zona unei turbine (sunt multe fânețe în zonă).

Am încercat să mă apropii mai mult de ea dar vai!… m-a fentat și a fugit pe un gard, unde m-a așteptat iar să mă apropii, după care a luat calea pădurii de stejar din apropiere și dusă a fost…

A doua specie de care am fost bucuros să o revăd a fost presura bărboasă (Emberiza cirlus). După niște ani în care o observam doar în Grecia, am reușit să o revăd aici (e a doua mea observație pe teritoriul României). Aș fi vrut să prind și un mascul frumos, să i se vadă clar dungile de pe cap, dar mă mulțumensc momentan și cu acest cadru, prin lumina filtrată de vegetație, care îi dă fotografiei un aer colonial, de vacanță.

Și a treia, chinuită, printre frunze, dar împătimiții birdwatchingului de la noi știu că grangurul e una din cele mai frumos colorate și totodata cel mai greu de scos din frunziș pentru o poză acătării. Eu atât am putut, de această dată…

Impactul turbinelor eoliene asupra faunei este încă studiat de specialisti. Totusi, atentia mare pe care proprietarii de ferme eoliene o au legat de mediu este sporită, în condițiile în care cercetători de prestigiu (cum e cazul profesorului Benjamin K. Sovacool, profesor la Universitatea din Sussex) au descoperit că sunt ferme eoliene unde eforturile de conservare a biodiversității sunt derulate atât de conștiincios, încât unele parcuri eoliene au fost chiar apreciate de Societatea Regală Britanică de protectie a pasarilor, RSPB, pentru eforturile lor de conservare a avifaunei din zonă. Aici, la Coronini, chiar m-am uitat cu mare atenție după păsări de pradă și am fost foarte bucuros să găsesc o acvilă mică vânând nestingherită în zona eolienelor.

Sunt studii (sursa aici) care arată că turbinele eoliene se află la coada clasamentului mortalității pentru păsări, în top aflându-se (în ordine) pisicile sălbăticite, clădirile înalte cu geamurile aferente, liniile de curent, vânătoarea, utilizarea pesticidelor, agricultura sau coliziunile cu mașinile și camioanele de pe șosele. Păsările mici nu par a fi afectate, ele cuibărind și hrănindu-se în imediata apropiere a turbinelor, ceea ce coincide cu ce am văzut și eu în aceste 5 zile de monitorizare a zonei. Cred ca această paletă de specii de păsări într-un parc eolian este un bun exemplu de adaptare a păsărilor la habitate periantropice, unele chiar profitând d eprezența omului și de modificările aduse mediului natural (și am multe alte exemple, nu doar de aici).


[Sfrâncioc roșiatic – Lanius collurio]

Dar nu doar păsările coabitează cu aceste turbine. Zonele cu parcuri eoliene în general sunt caracterizate de puțin deranj, aici fiind pază permanentă, iar activitățile umane sunt monitorizate pentru siguranța oamenilor. Acest lucru generează o activitate importantă la sol din punct de vedere al faunei prezente. Am găsit și lilieci într-una din peșterile aflate în imediata apropiere a parcului, un chiropter de talie mică (Myotis capaccinii).


[Liliecii sunt animale puțin înțelese de oameni și insuficient cunoscute cercetatorilor. Și aceștia pot migra, precum păsările, pe distanțe de mii de kilometri]

Din ce aflasem, în parcul eolian Enel Green Power de la Coronini sunt vipere cu corn (considerată chiar a fi o specie abundentă), dar eu eram sigur că și alte specii de herpetofaună sunt prezente aici. În cele câteva zile petrecute pe campurile din zonă nu am reușit să văd nicio viperă – pe căutate zi și noapte (e marea mea dezamăgire personală, dar și căldurile de iulie au contribuit semnificativ la insuccesul meu temporar). Am găsit însă alte specii de reptile și amfibieni. Amintesc cele două specii de amfibieni găsite fără prea mare efort: broaște mari de lac (Pelophylax ridibundus), unele din ele chiar în rigolele de protecție pentru drumurile de acces la turbine.

… respectiv broasca rugoasă verde (Bufo viridis), specie destul de usor de găsit chiar dacă parcul eolian este destul de sărac în surse de apă, această broască nocturnă nefiind dependentă deloc de luciuri de apă cu excepția perioadei de reproducere.

Reptilele sunt ceva mai numeroase: cum am intrat în parcul eolian, am găsit o frumoasă năpârcă (Anguis colchica), practic prima reptilă care mi-a ieșit în cale și care demola mitul localnicilor că aici ar fi doar vipere.

Pun aici totuși, pentru conformitate, și un portret cu animalul integral in foto, pentru a-l deosebi ușor de șerpi. Năpârcile sunt de fapt șopârle fără picioare, dar sunt adesea omorâte de oameni pentru că le confundă cu șerpii.

Evident, din zona nu putea lipsi nici șopârla de ziduri (Podarcis muralis), prezentă în tot sectorul de chei săpate de Dunăre în cursul ei spre Marea Neagră.

Și nici atotprezenții și curioșii gușteri (Lacerta viridis).

Nici șerpii nu s-au lăsat mult căutați. Aici era de așteptat să dau de omniprezentul șarpe de casă (Natrix natrix)…

dar am găsit și inamicul viperelor, șarpele de alun (Coronella austriaca), care preferă să mănânce reptile (șopârle și alți șerpi, inclusiv vipere, la veninul cărora este imun).

Acest șarpe are o textură variabilă și un colorit de la cafeniu deschis la roșu sau chiar brun inchis, ceea ce face dificilă identificarea sa, fiind confundat cu sarpele de casa, de apa sau chiar cu vipera comuna sau cu corn. Dunga inchisă de pe ochi si ochiul cu iris rotund, rosiatic pe fundal galben îl fac însă inconfundabil.

Probabil mai sunt în zonă broaște de pământ brune (Pelobates fuscus), șopârlă de pădure (Darevskia praticola), șopârlă de câmp (Lacerta agilis), șarpele lui Esculap (Zamenis longissimus) etc, habitatul fiind propice pentru aceste specii. Sper să le găsesc la o viitoare tură în zonă, pentru că știu că sunt vipere în zonă și vreau să le găsesc când se mai răcorește afară. Mai jos, o fotografie cu o viperă cu corn găsită anul acesta în poiana de la Peștera Epuran, jud. Mehedinți.

[Această fotografie este singura fotografie din selecția de fotografii pentru acest articol care nu a fost făcută pe durata cercetărilor mele cu specific naturalistic din zona parcului eolian. Oamenii care lucrează la parc m-au asigurat in schimb că le voi vedea cu siguranță într-o perioadă nu așa caldă cum a fost acest iulie]

S-ar cuveni să zic ceva și despre oamenii locului. Aici sunt comunități de sârbi și pemi, care conviețuiesc cu românii de secole. Satul Sveta Helena, având o proporție covârșitoare de pemi (cehi) este situat în imediata vecinătate a parcului eolian. Au case frumoase, tradiții și mai frumoase și o mâncare excelentă, despre toate acestea planuind să fac o postare separată, pentru că îmi e greu să cuprind aici tot ce am văzut în cele cinci zile de stat în zonă.

Daca aș fi găsit și vipera aia… dar ce nu fac eu să-mi las o portiță, să am motiv să revin. Vă arăt doar ceva ce mi-a plăcut tare mult, descoperit in zilele de hoinărit prin sat: o autospecială de pompieri, donată de guvernul ceh pemilor din Sveta Helena. Mașina este un autospecială produsă de Skoda în 1975, poate transporta pâna la 4500 de litri de apă și, deși este veche, e perfect funcțională, folosită pentru incendiile de vegetație din zonă.

Precum toate mașinile locului, am găsit-o neîncuiată (în acest sat nu se fură). Am urcat zece secunde pentru o fotografie de care să-mi amintesc peste ani și am continuat căutările după viperă, dar… în zadar. Până și mașina de pompieri trebie să fi fost un mesaj că am venit când era prea cald…

Nu pot încheia lista de animale găsite aici fără să vă arăt măcar câțiva fluturi. Deși am găsit câteva zecide specii, pun aici o fotografie cu două din ele.


[Fluturele deschis la culoare este un Pieris sp., iar ceilalți sunt Iphiclides podalirius]

Sunt multe lucruri frumoase de văzut în parcul eolian Enel Green Power și în vecinătatea acestuia. Eu v-am înșirat doar câteva, dar tare frumos ar fi ca, însuflețiți de îndemnul meu, să profitați că vara încă nu a trecut și să plănuiți o vizită pe aici. Drumurile pietruite consolidate de Enel sunt practicabile cu orice masina, dar vă recomand o masina de teren, plus că aveți obligația de a vă anunța vizita și scopul acesteia la birourile de la intrarea în parcul eolian, care este proprietate privata și unde accesul este limitat, din considerente de siguranță.

Mă angajez ferm să revin și cu replica turistică a acestui articol (care poate fi prea științific și împănat cu fotografii de fauna pentru unii cititori), dar am bănuiala că, împreună cu articolul-oglindă dedicat iubitorilor de drumeții, vă voi convinge să treceți de Mraconia, unde se oprește grosul turiștilor din Cazane, pentru a vizita și partea mai puțin umblată a defileului.

Și încă un sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio) care m-a însoțit permanent prin parc…

Dar care nu a întrecut numeric regina locului, presura galbenă (Emberiza citrinella).

Acest articol este scris în urma unei expediții naturalistice în zona Coronini – Sveta Helena – Moldova Nouă, cu sprijinul Enel Green Power România, cărora le mulțumesc pentru sprijinul logistic și accesul în parc și informațiile tehnice puse la dispoziție pentru documentarea acestui articol. Mulțumiri și lui Aurelian Nedelcu pentru că m-a suportat pe perioada scotocitului, respectiv lui Lou Bertalan pentru ajutorul al identificarea speciilor din selecție și nu numai.

Facebooktwitterpinterestlinkedinmail

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu