– editorial de Doru Panaitescu

Pentru anul acesta mi-am propus să scriu mai mult, pe blog și pe rețelele sociale, despre faună și conservarea biodiversității. Deși sunt implicat în acest gen de creare de conținut de niște ani de zile, constat că nivelul de educație crește greu, iar rețelele social media „aplatizează” sursele de informații, ceea ce duce la propagarea de informații confuzante și fixarea greșită a unor cunoștințe și noțiuni în general despre natură și despre fauna țării în particular.

Acest editorial este de fapt o promisiune pe care o fac aici, public, pentru a fi biciuit în agora dacă nu mă țin de cuvânt. Promisiunea mea pentru cei ce mă citesc este că în acest an voi pune, gratuit, la dispoziția publicului larg, o serie de informații menite să ridice puțin nivelul general de cunoștințe despre animalele sălbatice din fauna României.

Acest lucru se va întâmpla într-un cadru multimedia. Texte, imagini, filme scurte sau mau puțin scurte, linkuri spre alte articole, studii sau alte tipuri de conținut util celor interesați de fenomenul faunistic local, evident, în context european. Pentru că știți că animalele sălbatice, în mod special păsările dar nu doar ele, sunt puțin recalcitrante la auzul noțiunii de granițe de stat. Libera circulație a animalelor este sfântă și trebuie ocrotită și de fiecare din noi, nu doar de lege; cât mai e ea liberă, desigur, că avem autostrăzi, canale, diguri de beton și alte bariere antropice diverse care împiedică anumite specii să circule, ba chiar le fragmenteaza arealul.

Azi vă supun atenției două idei la care aș vrea să reflectați. Prima idee este legată de dinamica habitatelor antropice, a doua legată de țara noastră ca oază de biodiversitate.

Observ în presă, dar și in comunitățile de profil, o proliferare a ideii de renaturare excesivă, absolută, înapoi la cum era natura acum 1000 de ani. Sigur, ar fi ideal să vedem iar bourii hârjonindu-se prin Câmpia Română, aproape complet acoperită de codri seculari. Ar fi ideal să nu mai avem căi ferate, autostrăzi și rețele de tensiune care să ia viața berzelor, a răpitoarelor de talie mare sau a pelicanilor, nici cartiere de blocuri care au sters de pe fața pământului maidanele sau mlaștinile de altădată. Întrebarea mea sinceră este: credeți că vom reuși vreodată să readucem natura la starea ei de dinainte de explozia demografică din ultimele doua secole? Răspunsul este, evident, nu. Și dacă acum ne plângem că e prea mult plastic, sunt prea multe gaze toxice de la industrie, prea multe străzi și prea puține păduri, ei bine, asta nu se va ameliora, ci se va înrăutăți. Maldărele de gunoaie vor crește, suprafețe locuite la fel, iar peste 20 de ani vom fi 10 miliarde, nu 8. Concluzia este că trebuie să regândim abordarea iubitorului de natură în contextul existenței unei largi palete de factori perturbatori, iar acțiunile noastre să se îndrepte spre a păstra ce mai avem, mai puțin de a readuce pământul la starea lui de acum 1000 de ani. Știu, pare că renunțăm la luptă, dar de fapt nu e așa, dimpotrivă. Dacă noi, cei care conștientizăm asaltul unamității asupra mediului natural, nu devenim mai buni în lupta pentru a păstra mediul natural măcar cum îl avem acum, vom pierde și ce mai avem.

A doua idee pe care vreau să v-o supun atenției este legată de România, campioana tuturor. Dacă pe vremea lui Ceașcă eram campioni la industrie, agricultură, aplaudat partidul și ce mai vreți voi, mai nou, patrioții de tastatură au găsit un nou domeniu unde excelăm. Avem cea mai mare biodiversitate din Europa. Serios? Studiile arată că nu suntem tocmai pe primul loc. Bazinul mediteraneean, cu Spania și Italia, au cele mai multe elemente faunistice menite să ne surclaseze. Iar lozincile cu cele mai multe păduri virgine, cei mai mulți urși etc pot fi lense demontate cu cifre. Apropos de carnivore mari, cu care ne lăudăm: nici măcar nu avem toate carnivorele mari, în Scandinavia în schimb există toate carnivorele mari – cele de la noi (lupul, ursul, râsul) plus jderul flîmânzilă (Gulo gulo) de care mulți experți de carton nici măcar nu au auzit.

Însă nu e mai puțin adevărat că avem încă multe specii frumoase pe care alții nu le au. De la șopârla de nisip (Eremias arguta) de pe coasta litorală până la scorpionul carpatic (Euscoprius carpathicus), una din puținele specii europene ce se află exclusiv pe teritoriul României, chiar putem spune că avem elemente faunistice interesante, pe care vi le voi prezenta pe larg de-a lungul anului, în acest mic foileton naturalistic pe care îl voi publica aici, pe blog, pe grupul dedicat Fauna României precum și pe site-ul partenerului meu media, www.pressone.ro.

Vă las spre analiză, mai jos, câteva materiale care sper să vă redeschidă pofta de documentare despre fauna României. Pentru această ediție v-am pregătit:

1. Un interviu extrem de interesant despre sunetele naturii. Un român care vizitează cele mai sălbatice locuri de pe glog pentru a înregistra sunetele junglei, deșertului, stepei etc. Îl cheamă Geroge Vlad și mi-a răspuns zilele trecute la câteca întrebări. Vă recomand, înainte de a vă așeza comod în fața computerului, să deschideți boxele sau să aveți la îndemână o pereche de căști. Interviul aici.

2. Specia ediției, ciuful de pădure (Asio otus). Am pregătit un material (text plus foto) care prezintă pe scurt această specie, iubită deja de mulți români car ele-au văzut iernând în parcurile și grădinile liniștite din multe localități ale țării.

3. O mică trecere în revistă a șopârlelor de la noi. Este un material de pe blogul personal, nu chiar recent scris, dar cât de poate de actual, pentru acei curioși care vor să știe ce șopârle pot vedea la noi în țară.

Lectură ușoară, ne auzim pe final de februarie pentru o nouă ediție (și un nou interviu în sălbăticie).