Amintirile din primii ani de viață se leagă, invariabil, de bunici. Copilăria nu cred că poate fiseparată de mirosul îmbietor al cozonacului pe care îl pândeam, copii fiind, ca pe cel mai important lucru din lume. Amintirile de atunci rotunjesc imaginea idilică a copilăriei, pe care nu ne-o vom mai schimba niciodată.
– editorial de Doru Panaitescu
Cum vă promiteam în ianuarie, la fiecare final de lună calendaristică vă pregătesc un buletin naturalistic, să aveți la ce reflecta pentru luna care vine. Azi aș vrea să vorbim puțin despre România în context european. Spun asta din multe motive, dar în primul rând pentru că publicul neavizat are tendința „patriotică” de a împărți animalele sălbatice în animale „de la noi” și animale „din alte țări”, uitând, probabil, o chestiune simplă: animalele nu au pașaport și trec fraudulos orice graniță închipuită de oameni. Citeste mai mult »
Știți expresia aia cu „fan natură și biodiversitate de mic”? Ei bine, am onoarea de a vă prezenta luna aceasta, la rubrica fotografi de natură, un tânăr fotograf care, la nici 10 ani împliniți, cucerește inimile tuturor iubitorilor de natură cu capturile sale. Sasha Jumanca are 9 ani și un portofoliu impresionant pentru această vârstă – multe fotografii cu păsări și alte animale sălbatice, realizate chiar de el. Locuiește în Germania, dar fotografiază păsări oriunde merge, de la curtea școlii sale, parcurile orașelor, până la Delta Dunării și alte locuri unde merge cu părinții în vacanțele școlare. Pe mine m-a cucerit complet în ultimii doi ani cu capturile lui, așa că am insistat la părinții lui să îmi acorde un interviu (probabil nu primul, pentru că Sasha este de ceva timp și în atenția presei germane).
[Sasha, prezent la deschiderea unei importante expoziții, „Natur im Fokus” din Munchen (expoziția este deschisă din februarie până în aprilie 2022), având fotografia sa cu puii de huhurez mic (Strix aluco) pe post de imagine reprezentativă a expoziției] Citeste mai mult »
În goana mea permanentă după lighioane, am uitat să vă spun ceva important: este, practic, a doua iarnă petrecută la sud, la Mediterana. Mai călătorisem iarna la Mediterana (în Huelva, Spania, în Barcelona, Spania, in arhipelagul Baleare, dar și in Sicilia, plus Peloponez, Thassos și alte destinații similare, sudice). Evident, așa cum intuiți, este o mare diferență între o tură de câteva zile și o porție zdravănă, de câteva luni, în sezonul rece, indiferent de destinație.
[Pupăza (Upupa epops) este exemplul tipic pentru păsările care pleacă de la noi încă de toamna, dar aici, pe coastele Mediteranei, pot ierna fără probleme; în imagine, o pupăză fotografiată… într-un sens giratoriu!] Citeste mai mult »
– editorial de Doru Panaitescu
Pentru anul acesta mi-am propus să scriu mai mult, pe blog și pe rețelele sociale, despre faună și conservarea biodiversității. Deși sunt implicat în acest gen de creare de conținut de niște ani de zile, constat că nivelul de educație crește greu, iar rețelele social media „aplatizează” sursele de informații, ceea ce duce la propagarea de informații confuzante și fixarea greșită a unor cunoștințe și noțiuni în general despre natură și despre fauna țării în particular. Citeste mai mult »
Corespondez cu George Vlad de mai bine de 5 ani și îi urmăresc munca și mai ales expedițiile în zone complet sălbatice, de care noi, românii, auzim și vedem doar la televizor, în marea majoritate. George este nu doar un fotograf de natură și explorator al celor mai interesante locuri sălbatice ale planetei, ci și unul din puținii pasionați de fieldrecording de la noi. Pentru că începem anul cu noi și noi povestiri interesante din mijlocul naturii, l-am rugat să îmi răspundă la câteva întrebări în cadrul seriei #interviuriînsălbăticie.
[Biroul lui George în deșertul Namib] Citeste mai mult »
Ciufii de pădure (Asio otus) sunt niște bufnițe de talie medie (bufnița este o denumire generică pentru păsările de pradă nocturne din familiile Strigidae, respectiv Tytonidae) pe care le putem vedea mai ușor iarna. Motivul pentru care îi prezint chiar acum, la finalul lunii ianuarie, este că această perioadă coincide cu numarul maxim de exemplare ce pot fi observate în coloniile de iernare care sunt, de regulă, amplasate în zone liniștite din localități, dar și în zone cu puțin deranj din zone împădurite, în crânguri etc.
Poate vi se pare ciudat titlul ăsta, dar duminica trecută, un turist a fost mușcat de o viperă comună la peste 2000 de metri altitudine, în Piatra Craiului, pe un traseu de creastă. Presa noastră bravă și mai ales independentă a tratat cazul cu deosebită superficialitate, rostogolind afirmații și declarații interpretabile și înflorite, astfel că opinia publică a fost tentată să creadă, pe bună dreptate, că acest caz este fictiv. Cazul însă este cât se poate de real, așa că mi-am permis să fac o mică analiză la rece a incidentului.
[Vipera comună (Viper berus), cea mai răspândită viperă de la noi din țară, are o mare variabilitate coloristică. Acest exemplar este melanistic, așa că informați-vă asupra varietăților de culoare, nu la toate vedeți zigzag/romburi vizibile]
(text de Doru Panaitescu)
(fotografii: Doru Panaitescu, Gabriel Plăiașu)
Una din întrebările de bază ale turiștilor veniți în Deltă adresate localnicilor este „dar voi cum trăiți aici?” Din această întrebare derivă aproape toate celelalte întrebări tipice orășenilor obișnuiți cu un alt stil de viață, cu alte metode de a asigura nevoile unei comunități – mă refer la utilitățile ce asigură confortul unui cămin și al unui trai decent, civilizat (curent electric, apă, gaze, canalizare, Internet etc). Dacă mă întrebați pe mine, de pildă… apa, curentul electric și Internetul sunt cele mai importante. Dar dacă întrebați „lipoveanul” simplu*… apa e în Dunăre, Internetul vine pe telefon, curentul electric rămânând singura problemă spinoasă. Iar Delta Dunării este locul unde E-Distribuție Dobrogea are de acoperit, poate, cea mai provocatoare regiune a țării.
(* – notă: nu toți locuitorii deltei sunt lipoveni, este doar o metaforă)
Amintiri de Întâi Decembrie pe aproape 4 roți
Acum, că ați terminat de vizionat parada tancurilor mai vechi decât Sfinxul, ați șters de pe mustăți sosul de fasole și ați mârâit de pe băierile gâtlejului aroma de ciolan fugărit prin cazan de un polonic nedrept cu porțiile, să vă povestesc o isnoavă de acum mai bine de 10 ani, taman de un 1 Decembrie Național și autentic.
Eram la un concurs de offroad în Buzău, ultima etapă a campionatului din acel an, iar eu eram copilot pe un G-Klasse condus de regretatul meu coleg de liceu, prieten și companion pe la diverse ieșiri cu acaretele de teren, Alin.
[mașina de concurs din această poveste, fotografiată în Deltă, la una din primele mele ieșiri pe coclauri cu Alin] Citeste mai mult »
« Pagina precedentă — « Previous entries « Pagina precedentă · Pagina următoare » Next entries » — Pagina următoare »
