Doru Panaitescu

Încă din 2012 am început să ofer comunității serviciile mele in scop educativ pe teme de naturalistică, prin prima mea expozitie foto. Dacă la marketing online si teambuildinguri există un scop definit, clar, comercial, din partea mea de a oferi servicii companiilor din piață, în cazul educației naturalistice oamenii din jurul meu sunt cei cărora mă adresez. Deși fac fotografii cu animale sălbatice de mulți ani, anul 2018 este practic anul în care atenția mea a fost concentrată cel mai mult în zona educației naturalistice, mult mai valoroasă (IMHO) decât colecția mea de fotografii cu faună. Citeste mai mult »

Am facut în weekend o mică analiză și am realizat că am mai multe CV-uri în tolba mea de cv-uri strânse cu această rubrică, pornită inițial din nevoile de angajare ale companiei pentru care lucram eu în 2006, cand abia începusem să scriu pe blogul personal. Citeste mai mult »

Scriu acest articol gândindu-mă la tânara generație de fotografi care redescoperă subiectele în mișcare din mediul natural (și când spun asta mă gândesc la animale sălbatice, desigur). Dacă ești sau ai fost si te-ai retras în glorie, plin de bani din meseria de fotograf de nuntă, eveniment, sport, de strada sau de peisaj (glumesc, nu poți trăi din așa ceva :D), probabil că ai deja ceva scule bune de fotografiat, astfel că trecerea la fotografia de natură și viață salbatica pare naturală și la îndemână. Doar că… nu e deloc așa. Deși tehnica fotografică nu diferă fundamental, abordarea subiectelor de tip „lighioană” este acel ceva ce vă poate aduce în postura de a fi admirati pentru cadrele reusite, dându-vă în același timp mari bătăi de cap.

[Foto 1 Șopârlă de ziduri – Podarcis muralis – fotografiată în jud. Mehedinți, România – un exemplar cooperant surprins in lumină blândă, caldă, cu aproximativ 2 ore inainte de lăsarea serii, în plin soare, fără lumini artificiale sau blendă] Citeste mai mult »

Intotdeauna am fost fascinat de ideea de concurență și de cât de greșit o văd unii și altii. Sunt două feluri de abordări în legătură cu competiția de pe o piață (mă refer, logic, la o piață liberă, nu la mizeriile de combinatii făcute în sectorul de stat):
Citeste mai mult »

August e toiul verii și mai toți suntem plecați într-o binemeritată vacanță. Fiind cald aproape în fiecare zi (30 de grade și chiar peste), la tot pasul este posibil să vedeți ițindu-se de după o piatră (sau o tufă un cap curios), care dispare repede. Pentru că sunt sătul să aud în jurul meu „era o șopârlă comună, dintr-aia cenușie, de care prindeam cand eram mici”, m-am hotârât să rup pe genunchi acest mit: nu există în fauna României această specie – șopârla cenușie e o exprimare de om neinformat! Toate șopârlele văzute în fugă pot părea mai mult sau mai puțin cenușii, mai cu seamă că își schimă culoarea în funcție de sezon și nu numai, așa că am alcătuit mai jos un top al șopârlelor patriei – în ordinea probabilității de a le vedea. Acestea sunt cele zece șopârle din fauna României.

[Portret de șopârlă de câmp – Lacerta agilis, avand o căutătură extrem de asemănătoare cu T. Rex; sopârlele sunt poate cei mai demni urmași ai dinozaurilor europeni – că pe alte meleaguri varanul de Komodo ia toți laurii la acest capitol] Citeste mai mult »

Întrerupem puțin programul de difuzări de fotografii frumoase din natură cu un semnal de alarmă. Sunt ferm convins ca tot efortul meu (și al altor fotografi de natură, biologi, naturaliști, ecologi etc) de a populariza diverse specii de animale sălbatice atrage invariabil prozeliti. Acest articol este redactat în special pentru iubitorii de natură, care mă întreabă frecvent cum e cu viperele, dacă m-a mușcat vreodată vreuna și ce poți păți. Răspunsul meu este același, invariabil: nu și nici nu am de gând să fiu mușcat, pentru că poti păți lucruri urâte, de la ce veți citi mai jos până la pardesiul de scânduri. Deși am manevrat niște zeci de vipere (că nu vreau să zic sute) din opt specii de viperă pe care le-am fotografiat în sălbăticie, cel mai frecvent întâlnindu-mă cu Vipera ammodytes (care are și cea mai păcătoasă mușcătură ca urmare a cantității mari de venin), niciodată nu am manevrat speciile veninoase cu mâinile goale, ci folosind mănușă, cârlig, clește sau alte instrumente adecvate. Avem însă un caz recent, soldat din fericire doar cu spitalizare. Un nene, nitel băut, cu niște fete pe lângă, a simțit nevoia să o facă pe viteazul, când fetele au început să chițăie ca e un șarpe în potecă. Omul mai prinsese șerpi cu mana goală, așa că a procedat ca in filmul de mai jos. Citeste mai mult »

Mă știți, rareori intervin peste fotografii în afara funcțiilor aparatului. Unii zic ca e bine așa, alții că nu prea (vă rog, fără sugestii de Photoshop, Gimp si LightRoom). Am descoperit Fotor (google it), care, pe lângă opțiunile de editare primară, îmi da posibilitatea de a face colaje. M-am jucat azi noapte cu el, am incercat pe un format patrat cu 6 fotografii. Intentionez să fac asta pentru fiecare specie la care am fotografii bune.

Am luat la intamplare trei specii bine fotografiate in diverse ocazii. Ce părere aveti? Citeste mai mult »

…am uitat să vă spun că, o dată la câțiva pași, îmi trag sufletul și imortalizez locurile, respectiv habitatele unde imi plimb făptura întru surprinderea animalelor. Vă povestesc despre asta pe blog destul de rar pentru ca nu ma consider un fotograf bun de peisaj. Dar trebuie să recunosc cu mâna pe inimă, uneori îmi doresc să rămân acolo, pentru ca sunt invidios pe acele animăluțe care văd asemenea peisaje…

[subsemnatul, cu ochii după vulturi suri (Gyps fulvus), o specie care reușește să prospere aici, în stâncăriile din Spania. Vedere din canionul Syurana, în apropiere de Barcelona] Citeste mai mult »

Articolul meu despre cutite de saptamana trecuta nu a trecut neobservat. Zeci de prieteni m-au interpelat pentru a le recomanda cum sa isi aleaga cutitul lor preferat, pentru ca nu am facut un ghid special pentru alegerea unui cutit bun. Inainte sa apuc sa fac asta, am fost contactat de Catalin de la Clubul de Silat „Cocorul Alb” (silat este un sport de autoaparare din Indonezia care, ati ghicit, are mare legatura cu cutitul meu preferat). Catalin mi-a trimis o fotografie cu un karambit traditional, care va fi oferit tuturor participantilor de la seminarul de tehnici de autoaparare de sambata aceasta tinut de maestrul Cecep Arif. Citeste mai mult »

Dacă veți căuta pe Internet „knife aficionados”, veți găsi o sumedenie de comunități de oameni de pe toate meridianele globului care au o pasiune aparte, pasiunea pentru cuțite (și în general pasiunea pentru arme). Cu armele de foc nu am un fetiș, desi am mână bună și destul de precisă pentru un practicant ocazional de tir. Despre cuțite însă nu pot spune acelasi lucru. De mic am fost fascinat de orice avea tăiș prin casă și, ce să vezi, această mică „boala” s-a adâncit cu trecerea timpului.

[O mică parte din cutitele pe care le folosesc în mod curent] Citeste mai mult »